Baloo, de 20 de ani vedeta staţiunii Straja. Povestea impresionantă a celui mai faimos urs

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De două decenii, Baloo – un urs adus în Straja după ce fusese salvat de la moarte, a devenit mascota staţiunii din Valea Jiului.

Baloo, ursul care „patronează” de două decenii staţiunea Straja, va fi celebrat sâmbătă de cabanieri şi turişti, potrivit une tradiţii locale ţinută în fiecare an pe pârtiile zonei de agrement din Masivul Vâlcan.

De această dată, atât ursul, dar şi copiii vor fi în centrul atenţiei.

„În cinstea lui Baloo va avea loc Cupa Baloo la schi, pe categorii de vârstă, fete şi băieţi de  2 - 5 ani, 6 - 7 ani, 8 - 9 ani, 10 - 12 ani şi 13 - 15 ani. Înscrierile se fac în ziua concursului, în baza certificatului de naştere, iar la ora 11:00 dăm startul, pe Pârtia Sfântu Gheorghe. După concurs, mergem la Baloo să-i urăm La mulţi ani!”, au transmis organizatorii. Un tort de fructe va fi pregătit pentru răsfăţul mamiferului al cărui ţarc se află la poalele pârtiilor de schi.

Imagine indisponibilă

Ursul Baloo este veteranul şi vedeta staţiunii din Valea Jiului, iar povestea sa este neobişnuită. În anul 2000, puiul de urs a fost găsit de vânători în pădurile Parângului, în zona Polatişte. Era în stare de inconştienţă, înfometat şi pierdut de familie, şi a fost ţinut mai multe zile în perfuzii, până când s-a mai înzdrăvenit. O vreme ursul a stat în gazdă la mai multe familii, care l-au îngrijit, însă pentru că nu putea fi ţinut într-o gospodărie, omul de afaceri Emil Părău, cel care i-a dat numele Baloo, l-a adus în Straja, unde i-a fost amenajat un ţarc de 1.200 de metri pătraţi, dotat cu bazin şi bine împrejmuit. „Copiilor care vor veni să îl vadă pe Baloo le explicăm că starea naturală a ursului este în libertate şi nu într-un ţarc. Însă Baloo nu ar mai rezista să fie luat de la Straja şi adus într-o rezervaţie. Aici este bine îngrijit şi trăieşte în condiţii mult mai bune decât i se pot oferi acestor animale în orice altă rezervaţie din România“, relata Emil Părău.

Imagine indisponibilă

Petiţii pentru eliberarea ursului
Situaţia actuală a lui Baloo a stârnit însă controverse. Mai multe pletiţii au fost lansate pentru eliberarea animalului în sălbăticie sau trimiterea lui într-o rezervaţie. Plângerile nu au avut succes. „Baloo este prizonierul gratiilor din Straja încă din 2000, de când s-a accidentat pe munte şi a ajuns în gospodăria lui Emil Părău, un afacerist local. Tot de atunci nu mai poate decât să viseze la răcoarea pădurii şi ciripitul păsărilor, fiind transformat în atracţie turistică. Baloo trebuie salvat din captivitate. Locul animalelor sălbatice este în libertate, nu în temniţe! Solicităm mutarea sa de urgenţă la un Sanctuarul Urşilor de la Zărneşti!”, arăta una dintre petiţiile on-line, iniţiată de Asociaţia Milioane de Prieteni şi semnată de sute de oameni. Baloo are toate condiţiile unei îngrijiri adecvate şi nu ar supravieţui în afara ţarcului de la Straja, susţin reprezentanţii cabanierilor.

Staţiunea Straja din Masivul Vâlcan este un loc atractiv pentru iubitorii de schi, fiind una dintre cele mai mari din vestul ţării, dar şi unul cu  istorie aparte. În masivul Straja, în Primul Război Mondial au murit peste 1.500 de soldaţi. În memoria lor a fost ridicat, pe munte schitul Sfinţilor Constantin şi Elena, devenit unul dintre obiectivele turistice importante din zonă. În vecinătate se află staţiunea Parâng şi zona turistică Pasul Vâlcan.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Atenţie, şoferi de pe Autostrada A1: pericole neaşteptate pândesc la tot pasul. CNAIR pusă la plată după accidentul cu un urs

Experimentele terifiante din anii '50. Pilulele radioactive pentru gravide şi câinele cu două capete

Accident înfiorător într-o fermă de vaci. Un tânăr a rămas fără picioare, prinse în utilajul de furajare

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite