Accesează şi vezi cum îţi dispar banii. Cele mai întâlnite 7 tipuri de fraude în mediul online

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhiva Adevărul
FOTO Arhiva Adevărul

Federaţia Europeană a Băncilor şi Europol au lansat o campanie de prevenire a celor mai întâlnite fraude în mediul online.

IPJ Giurgiu informează că Centrul European Cybercrime, din cadrul EUROPOL (EC3) şi Federaţia Europeană a Băncilor şi partenerii din sectoarele public şi privat au lansat miercuri, 17 octombrie, Campania de prevenire #CyberScams - Fraudele informatice.

Cea mai eficientă metodă de apărare împotriva ameninţărilor de tip social este reprezentată de educaţia potenţialelor victime, care, în cazul de faţă, pot fi toţi cei care accesează internetul. Creşterea gradului de informare şi conştientizare a publicului general cu privire la modalităţile de identificare a comportamentelor şi tehnicilor deluzorii va conduce la o siguranţă ridicată atât pentru beneficiari, cât şi pentru patrimonial acestora, în mediul online.

Cele mai întâlnite 7 tipuri de fraude în mediul online:

•    Frauda ”Mesaj de la şef”: Vizând angajaţii autorizaţi să efectueze plaţi, autorul sună sau trimite un e-mail, pretinzând că este unul din managerii de top din companie şi îi determină să plătească o factură falsă ori să efectueze un transfer din contul firmei.

•    Fraude cu facturi: O firmă este contactată de cineva care pretinde că este reprezentantul unui furnizor de bunuri/servicii legitime. Angajaţii cu atribuţii de efectuare de plăţi sunt determinaţi să plătească, pe viitor, facturi false în conturile autorilor.

•    Phishing/Smishing/Vishing: autorii te apelează telefonic, îţi trimit un mesaj text (SMS) ori un e-mail, prin care te induc în eroare, pentru a-ţi divulga date personale, financiare ori de securitate.

•    Website-uri bancare contrafăcute: Autorii folosesc mesaje de tip ”phishing” cu link-uri către site-uri bancare false. Odată ce ai accesat link-ul, prin metode diverse, şi se colectează ilegal datele personale şi/sau bancare. Site-ul contrafăcut va arăta precum cel legitim pe care îl imită, cu foarte mici diferenţe, deseori greu sesizabile.

•    Iubire prefăcută: Autorii pretind că sunt îndrăgostiţi şi îşi doresc o relaţie cu potenţiala victimă.  Deşi debutează pe site-uri de întâlniri, sunt folosite conturi false de e-mail sau pe reţele sociale pentru menţinerea contactului, câştigarea şi exploatarea încrederii.

•    Furtul de date personale: Autorii îţi colectează nelegitim datele personale de pe reţele de socializare. Datele tale pot fi vândute altor infractori sau folosite pentru a-ţi accesa conturile bancare, contracta împrumuturi ori derula afaceri ilegale în numele tău.

•    Fraude cu investiţii şi cumpărături online: Autorii îţi oferă oportunităţi ”speciale” de investiţii cu profituri rapide... sau îţi prezintă ”oferte-bombă” de ”chilipiruri” în mediul online.

„Tacticile folosite de infractorii informatici sunt din ce în ce mai inovative şi greu de detectat. Începând cu însuşirea nelegală a calităţii de manager al unei companii, până la punerea în scenă a unor false relaţii de dragoste, autorii de astăzi fac tot ce pot să obţină ceea ce vor – banii şi/sau datele dumneavoastră”, se arată într-un comunicat transmis de IPJ Giurgiu.

Pe aceeaşi temă:

Cum ne ferim de fraude şi de produse contrafăcute cumpărate de pe Internet

Cum ţi se pot fura datele de pe card când faci cumpărături pe internet. Ce este darkweb-ul şi cum sunt tranzacţionate datele cardurilor pe forumuri




 

Giurgiu

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite