Un tânăr din Republica Moldova a provocat un carambol rutier, pe fondul nerespectării regulilor minimale de circulaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr de 23 de ani a ignorat semnificaţia unui indicator de circulaţie, intrând cu maşina pe care o conducea în coliziune cu un autoturism care conducea pe un drum prioritar. Din impact, cea de-a doua maşină a fost proiectată într-un alt autovehicul.

Pe 22 ianuarie, a avut loc un accident rutier în Galaţi, pe fondul neacordării priorităţii.

”Un tânăr de 23 ani, din Republica Moldova, conducând autoturismul pe strada Radu Negru şi ajungând la intersecţia cu strada Traian, nu a respectat semnificaţia indicatorului “Oprire” şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism care circula pe drum prioritar, dinspre strada Prundului. Din impact, maşina condusă de un bărbat de 49 ani, din Galaţi, a fost proiectată într-un alt autovehicul oprit în intersecţia cu strada Traian”, a declarat Crina Dragu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi.

În urma accidentului, a rezultat rănirea şoferului care nu a acordat prioritate, poliţiştii deschizând un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite