Un tânăr din Galaţi a creat o aplicaţie Android pentru cei care doresc să-şi contabilizeze orele petrecute la serviciu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aplicaţia creată de Sorin George Budescu, un tânăr gălăţean stabilit în Italia, a făcut înconjurul lumii. Destinată persoanelor care trebuie să ţină evidenţa orelor lucrate, aceasta a fost instalată de peste 50.000 de utilizatori de dispozitive Android.

Lansată în anul 2015, aplicaţia „Ore de lucru 4b” se bucură de succes în rândul posesorilor de telefoane inteligente din întreaga ţară, dar şi de peste hotare. În spatele acesteia se află munca intensă a unui tânăr din Galaţi.

„Ideea implementării acestei aplicaţii mi-a venit văzându-l pe tata cum îşi nota în fiecare seară, obosit după o zi de muncă, orele pe care le lucrase. Uneori uita să le mai scrie, altă dată nu îşi mai aducea aminte orarul exact. Şi aşa am început să gândesc o aplicaţie pentru el, care să numere orele în locul său. Mi-am dat apoi seama că sunt multe persoane care  au ore de muncă variabile”, a explicat pentru „Adevărul”, Sorin George Budescu.

Utilizatorii acestei aplicaţii pot introduce printr-o interfaţă simplă şi intuitivă orele regulate de lucru şi cele suplimentare, pauzele, pot calcula câştigul realizat săptămânal, lunar sau anual şi pot adăuga observaţii pentru toate informaţiile inserate. De asemenea, aplicaţia conţine şi o secţiune care permite observarea statisticilor şi exportul datelor în diferite formate sau direct prin e-mail.

„Înainte de a publica aplicaţia în Google Play am lucrat la ea aproximativ o lună şi intenţionez să fac şi o versiune pentru IOS”, a precizat Sorin George Budescu.

Tânărul pasionat de IT locuieşte în prezent în Italia, unde urmează cursurile unei facultăţi de profil din cadrul Universăţii din Firenze. Peste trei ani, când va finaliza studiile îşi doreşte să lucreze ca Software Developer şi ia în calcul inclusv întoarcerea acasă.

„Nu a fost decizia mea să mă mut în Italia, părinţii au fost nevoiţi să vină aici pentru un trai mai bun şi după o perioadă m-au adus lângă ei pentru a-mi continua studiile. Acum sunt în anul 2 din 5 şi după absolvire Intenţionez să îmi caut job şi acasă, în România”, ne-a spus Sorin.

Modest din fire, acesta nu a vorbit despre succesul aplicaţiei sale cu profesorii săi, ci doar cu câţiva prieteni. Până la implementarea unei noi aplicaţii, Sorin George Budescu îşi petrece timpul liber actualizând „Ore de lucru 4b”.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite