Un şofer a murit după ce s-a izbit cu maşina într-o staţie de autobuz din Galaţi. Un stâlp de iluminat a căzut peste el

0
Publicat:
Ultima actualizare:
sursa: Arhivă
sursa: Arhivă

Un şofer din judeţul Galaţi, de 42 de ani, a pierdut controlul volanului, a intrat în coliziune cu o staţie pentru transport public şi apoi s-a izbit de un stâlp de iluminat, care a căzut peste maşină. În urma impactului, bărbatul a decedat.

Accidentul s-a produs sâmbătă, în jurul orei 19:45, pe strada Traian din Galaţi. Poliţia a fost sesizată prin apel 112 cu privire că în zona respectivă a avut loc un accident rutier, iar conducătorul auto a rămas încarcerat şi s-ar afla în stare de inconştienţă.

Poliţiştii din cadrul Biroului Poliţiei Rutiere care au ajuns imediat la faţa locului împreună cu echipaje din cadrul Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, au constatat că, din păcate, persoana care a condus autoturismul implicat în acest eveniment rutier, a decedat.

„Este vorba despre un bărbat în vârstă de 42 ani, din sat Costi, comuna Vânători, judeţul Galaţi. Acesta se afla singur în autoturismul pe care îl conducea dinspre localitatea mai sus menţionată, iar când a ajuns pe strada Traian, din municipiul Galaţi, a pierdut controlul volanului, a intrat în coliziune cu o staţie pentru transport public şi apoi s-a lovit de un stâlp de iluminat, care s-a rupt şi a căzut peste maşină. În urma impactului, bărbatul de 42 ani, a decedat”, a anunţat agent şef principal Stoica Ciprian Teodor, din cadrul IPJ Galaţi.

În cauză, s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, cercetările urmând a fi continuate de poliţiştii din cadrul Biroului Poliţiei Rutiere Galaţi, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor producerii evenimentului rutier, dacă bărbatul avea permis de conducere valabil şi dacă acesta se afla sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Cum a fost încătuşat şi imobilizat un bărbat, în plină stradă, după ce a făcut scandal într-un restaurant VIDEO

Studentă la Medicină, moartă la Spitalul de Urgenţă Galaţi, după diagnostice greşite. Mama: „Avea dureri groaznice, iar chirurgul i-a spus că se alintă“

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite