Un copil a fost lovit pe o trecere de pietoni la Galaţi. Minorul a ajuns la spital cu răni la cap şi la un picior

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Minorul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale Foto: arhivă Adevărul
Minorul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale Foto: arhivă Adevărul

O şoferiţă este anchetată de poliţişti pentru vătămare corporală din culpă după ce a accidentat un minor chiar pe trecerea de pietoni.

Accidentul de circulaţie s-a produs pe 14 august, pe o trecere de pietoni din cartierul Micro 17 din Galaţi. O şoferiţă nu a văzut la timp un copil care traversa pe trecerea de pietoni şi l-a acroşat cu maşina pe care o conducea.

Minorul a fost lovit în zona capului şi la un picior, fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale şi investigaţii suplimentare. Cazul a suscitat numeroase discuţii pe reţelele de socializare, pentru că vizibilitatea în apropierea trecerii de pietoni era serios obturată de mai multe maşini parcate în vecinătate.

O parte dintre cei care au participat la discuţie susţin că şoferiţa nu avea cum să vadă copilul din cauza maşinilor parcate, în timp ce alţii susţin că aceasta trebuia să reducă viteza în apropierea trecerii de pietoni.

Poliţiştii au deschis un dosar penal şi efectuează cercetări în acest caz pentru vătămare corporală din culpă. Un alt accident de circulaţie s-a produs astăzi în localitatea gălăţeană Hanu-Conachi.

accident

Maşina a fost distrusă în urma accidentului Foto Grupul Şoferilor din Galaţi

Un şofer a pierdut controlul autoturismului şi a intrat direct într-un stâlp de electricitate. Acesta a avut nevoie de îngrijiri medicale, iar oamenii legii efectuează verificări pentru a afla în ce circumstanţe s-a produs accidentul.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite