Tensiuni în educaţie. Sindicaliştii ameninţă cu proteste după emiterea unui ordin de către Ministerul Educaţiei privind învăţământul profesional
0Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret“ susţine că ordinul Ministerului Educaţiei Naţionale nr. 4057/28.05.2019, privind repartizarea, pe judeţe, a cifrelor de şcolarizare pentru învăţământul preuniversitar de stat, în anul şcolar 2019 -2020, va conduce la creşterea abandonului şcolar.
Multe dintre inspectoratele şcolare judeţene sunt în situaţia de a tăia până la 35 de clase de liceu şi de a le transforma în clase de şcoală profesională.
„Prin ordinul emis, ministrul educaţiei, Ecaterina Andronescu, pune lacătul pe mai multe licee din ţară şi le transformă în şcoli profesionale. Nu spunem că nu suntem de acord cu reformarea sistemului, dar reforma trebuie făcută în urma unei analize în teritoriu, şi nu din biroul ministrului, peste noapte. Riscăm, dacă acest ordin nu se schimbă, să ne trezim cu o creştere a abandonului şcolar. Sunt judeţe precum Dolj, Olt, Sibiu, Brăila, Vâlcea, Timiş, Iaşi, Cluj, Braşov, Teleorman, unde inspectoratele au diminuat deja locurile la liceu, iar acum sunt puse în situaţia de a mai reduce până la 34 de clase. În plus, există riscul ca multe cadre didactice să fie disponibilizate“, a declarat Marius Ovidiu Nistor, preşedinte FSE „Spiru Haret“.
Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi a cerut 132 de clase de liceu şi 37 de clase de şcoală profesională. Ordinul de ministru prevede pentru Galaţi 106 clase de liceu şi 56 de clase de profesională. Astfel, 6 clase de liceu dispar iar 19 vor fi transformate din clase de liceu în clase de şcoală profesională. Profesorii, elevii şi părinţii au fost puşi în faţa faptului împlinit.
Reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret“ susţin că actul normativ nu a fost supus dezbaterii în cadrul Comisiei de Dialog Social, care avizează sau nu actele propuse de MEN. În condiţiile în care MEN nu va reveni asupra actului normativ, federaţia, în colaborare cu asociaţiile de părinţi şi elevi, va demara acţiuni de protest.