Sfântul care a prefigurat fenomenul Arsenie Boca. Românii se roagă de secole la mormântul lui Rafail de la Agapia
0
Cuviosul Rafail de la Agapia Veche este singurul gălăţean canonizat. Sfântul s-a născut în satul Bursucani, în anul 1560, iar cea mai mare parte a vieţii şi-a trăit-o în rugăciune. Se spune că „a primit darul facerii de minuni încă din timpul vieţii”.
Deşi foarte puţină lume ştie, în judeţul Galaţi s-a născut un sfânt care apare în calendarele creştin-ortodoxe şi care a prefigurat într-un fel fenomenul Arsenie Boca. Fericitul stareţ Rafail de la Agapia Veche (care a fost canonizat în 2008) a văzut pentru întâia dată lumina zilei în anul 1560, în cătunul gălăţean Zimbru (comuna Bălăbăneşti), iar cea mai mare parte a vieţii lui a trăit-o în post şi rugăciune.
După alte surse, locul naşterii ar fi satul Bursucani, aflat la doar câteva sute de metri de cătunul Zimbru, însă varianta s-a dovedit a fi doar una „de împrumut”, dat fiind că Zimbru este considerat un fel de „mahala” a Bursucanilor. De altfel, schitul închinat Sfântului Rafail a fost ridicat lângă satul Zimbru, întru recunoaştere a acestuia ca loc de baştină al stareţului de a Agapia Veche.
În vreme copilăriei lui Rafail, Moldova se afla sub domnia lui Alexandru Lăpuşneanu, voievod intrat în conştiinţa publicului (prin intermediul scrierii omonime a lui Costache Negruzzi) cu faimoasele replici „dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu” şi „de mă voiu ridica, pre mulţi am să popesc”.
Se poate spune, aşadar, că primii ani de viaţă ai lui Rafail au fost trăiţi în vremuri ciudate, în care războaiele civile se succedau des, iar partea de sud a Moldovei era jefuită, pe întrecute, ba de tătari, ba de turci, ba de armatele moldovene ale rivalilor la tron.
În acea atmosferă încărcată de violenţă (chiar dacă în pădurile dese ale Bursucanilor nu ajungeau prea des oştirile puse pe pradă), tânărul fecior de răzeş a decis să se călugărească. O scurtă vreme a vieţuit în codrul Adam (aflat destul de aproape de Bursucani; acolo era în acea vreme refugiul mai multor pustnici), după care a decis să meargă pe calea călugăriei la cunoscuta mănăstire nemţeană Agapia Veche.
Pelerinaje ample la mormântul sfântului făcător de minuni
Sfântul Rafail a trăit o perioadă în inima munţilor, iar după ani de rugăciune şi asceză a devenit îndrumător al fraţilor din obşte, uimind pe toţi prin virtuţile sale. De aceea, era numit „Fericitul stareţ Rafail“.
Imagine de la cinstirea Sf. Rafail la Zimbru. Foto: Arhiepiscopia Dunării de Jos
Izvoarele religioase consemnează că Rafail „a primit darul facerii de minuni încă din timpul vieţii”, iar după moartea sa, mulţi bolnavi şi neputincioşi veneau la mormântul său, pentru a se vindeca.
Era cinstit încă din veacul al XVII-lea ca sfânt (chiar dacă nu fusese canonizat) şi se cunoaşte că însuşi Sfântul Mitropolit Dosoftei al Moldovei (1624-1693) a căutat sfintele sale moaşte spre a le săruta şi a se închina la ele. Apare pomenit în Condica Sfântă şi în pomelnicele vechi, unde este numit Fericitul Stareţ Rafail.
De altfel, după moartea Sfântului Rafail, la mormântul acestuia au avut loc timp de secole (obiceiul s-a stins încet-încet, mai ales sub presiune ateismului comunist) pelerinaje importante ale creştinilor veniţi să se roage. Putem spune, aşadar, că modul de cinstire a lui Rafail se asemănă foarte mult cu ceea ce contemporanii cunosc ca fiind „fenomenul Arsenie Boca”.
În satul naşterii Sfântului Rafail s-a ridicat un schit
Până în urmăc cu câţiva ani, cătunul Zimbru nu mai avea loc de rugăciune de peste opt decenii, oamenii fiind nevoiţi să mearga la biserica din Bursucani. După canonizarea lui Rafail, însă, în cătunul cu doar zece case s-a ridicat, prin grija Arhiepiscopiei Dunării de Jos, un schit dependent de mănăstirea Adam.
Schitul Zimbru. Foto: Adevărul
De fapt, s-a făcut rezidirea unui lăcaş de cult foarte vechi, dar care a dispărut la jumătatea secolului trecut. Acest lăcaş monahal, care avea ca ocrotitor pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, a fost ridicat la marginea satului Bursucani, în anul 1793, de către doi călugări - ieromonahii Ioasaf şi Aloman - veniţi de la Mănăstirea Râşca, judeţul Suceava, cu sprijinul familiilor Cernat, Plesnilă şi Iamandi.
Schitul a funcţionat până la 1864 ca mănăstire de călugăriţe. La secularizare, prin ordinul Ministerului de Culte, maicile, împreună cu stareţa lor, monahia Agafia Palade, au fost silite să părăsească schitul, cele mai multe dintre ele ajungând la Mănăstirea Adam. Însă, la schit au mai rămas totuşi câteva maici, printre care Epraxia Iamandi şi Agripina Cernat.
În locuinţa primeia dintre ele, statul hotărăşte, în anul 1866, înfiinţarea Şcolii Primare din Bursucani. Celelalte bunuri ale schitului au fost vândute la licitaţie. Astfel, biserica schitului devine parohială. În ea se slujea doar de hram. La cutremurul din 10 noiembrie 1940, biserica este distrusă definitiv, fiind reclădită, iată, după aproape opt decenii.
Prăznuirea Sfântului Cuvios Rafail se face la data de 21 iulie a fiecărui an.
Se încarcă comentariile...
