Săpături la cel mai vechi monument istoric daco-roman din sudul Moldovei: castrul/dava de la Barboşi

Săpături la cel mai vechi monument istoric daco-roman din sudul Moldovei: castrul/dava de la Barboşi

Săpăturile de la Barboşi din 2017 FOTO PMG

Arheologii de la Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” din Galaţi cooperează cu Primăria Galaţi în vederea derulării unui proiect de cercetare, conservare şi punere în valoarea a vestigiilor vechi de 2.000 de ani.

Ştiri pe aceeaşi temă

Primăria Municipiului Galaţi a hotărât punerea în valoare a potenţialului turistic şi ştiinţific a celui mai vechi monument istoric din sudul Moldovei: aşezarea dacică, Castrul şi Castellum roman de la Tirighina Barboşi. Obiectivul cercetării arheologice de acum este acela de a evidenţia patrimoniul arheologic în anumite segmente din Castrul şi fortificaţia de tip Castellum de la Tirighina-Barboşi, în vederea valorificării acestuia printr-un proiect cu finanţare europeană.

În acest sens echipa de arheologi de la Muzeul de istorie Paul Păltânea din Galaţi a realizat cercetarea arheologică preventivă, în perioada mai - iunie 2017, pe o suprafaţă afectată de proiectul de finanţare europeană de 800 metri pătraţi.

Complexul de fortificaţii romane de la Barboşi este format dintr-o davă dacică suprapusă de un Castellum roman, delimitate de dealul Tirighina.

În cursul săpăturilor au fost descoperite zidurile turnului central al Castellumului roman, folosit ca punct de observaţie şi supraveghere a navigaţiei pe Siret şi Dunăre. De asemenea au fost descoperite ziduri de incintă ale Castrului roman, locuinţe romane, dar şi un bogat material ceramic şi numismatic.

Aceste artefacte vor fi restaurate, conservate şi valorificate ştiinţific şi turistic.

Proiectul Primăriei Municipiului Galaţi vine după aproape 25 de ani de când Muzeul de Istorie din Galaţi solicită reînceperea cercetării arheologice la situl Tirighina Barboşi.

citeste totul despre: