S-a urcat beat la volan, a intrat cu maşina într-un stâlp şi şi-a rănit grav copilul de numai un an şi soţia. A fost reţinut şi propus pentru arestare

S-a urcat beat la volan, a intrat cu maşina într-un stâlp şi şi-a rănit grav copilul de numai un an şi soţia. A fost reţinut şi propus pentru arestare

Imagine de la accidentul de pe centura oraşului Galaţi FOTO facebook/gsdg

Accidentul a avut loc sâmbătă dimineaţă, pe şoseaua de centură a oraşului Galaţi. Maşina s-a făcut praf după ce s-a izbit de un stâlp. Pasagerii au fost grav răniţi, fiind internaţi la spitalul de Urgenţă din Galaţi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Accident de circulaţie grav, sâmbătă dimineaţă, pe centura oraşului Galaţi, la intersecţia acesteia cu strada Constantin Levaditi.

Un bărbat în vârstă de 30 de ani, beat la volan după cum avea să se constate ulterior, a pierdut controlul direcţiei, intrat cu maşina într-un parapet, apoi a ricoşat într-un stâlp de iluminat public, pe care l-a izbit violent cu partea lateral stângă. 

„Pe fondul vitezei excesive şoferul  a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a ieşit de pe carosabil  şi s-a izbit de parapetul de pe partea dreaptă a străzii. Mai apoi maşina  a ricoşat şi a lovit un stâlp de iluminat public. În urma coliziunii a fost rănit soferul, dar şi  pasagera din dreapta spate, o femeie în vârstă de 25 de ani, soţia şoferului precum şi un  copil de un an şi trei luni, ce se afla  pe bancheta din spate”, a explicat împrejurările în care s-a produs accidentul cms.şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

Deloc surprinzător, oamenii legii au constata că şoferul era beat mort. „Testat cu elitotestul a reieşit că şoferul avea   0,89 g/l alcool pur în aerul expirat. Şoferul a fost reţinut 24 de ore, fiiind  acuzat de vătămare corporală din culpă şi conducere sub influenţa alcoolului”,  a precizat Gabriela Costin.

Bărbatul va fi prezentat în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Femeia rănită în accident este în stare foarte gravă, iar copilul de un an şi trei luni are răni ceva mai uşoare.

citeste totul despre: