Românca aflată de 30 de ani în slujba tinerilor pianişti: „Prin artă descoperim talente. Acesta este proiectul meu“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Angelica Capră, pianistă şi profesoară la Şcoala de Arte din Galaţi, este unul dintre cei mai longevivi dascăli de la această instituţie de învăţământ. Merge de 30 de ani în şcolile din mediul rural pentru a recruta tineri talentaţi la pictură şi la muzică, printre altele, mulţi dintre aceştia devenind ulterior artişti cunoscuţi la nivel naţional şi internaţional.

Angelica Capră (65 de ani), pianistă şi profesor la Şcoala de Arte din Galaţi, din cadrul Centrului Cultural „Dunărea de Jos“ din Galaţi, a ajuns pasionată de pian de mic copil. Îşi aminteşte că părinţii săi cântau bine cu vocea, iar fratele tatălui a fost solist la Opera Română, deci drumul ei spre muzică a venit firesc, moştenind talentul muzical din familie.

A început să cânte la pian de la cinci ani şi chiar dacă a trecut o viaţă de om de atunci, îşi aminteşte şi acum că îi era frică de profesorul de pian pentru că atunci când copii greşeau, îi lovea cu un băţ peste degete. A urmat Liceul de Muzică din Galaţi, cum i se spunea la acea vreme, iar părinţii i-au cumpărat un pian, fiind de neconceput atunci ca un copil care s-a îndreptat către acest instrument să nu aibă unul la care să poată exersa. S-a specializat ca profesor urmând mai multe cursuri de pregătire psihopedagogică la Bucureşti, cu Silvia Vasilescu, Ana Pitiş şi Ioana Minei.

Cariera pedagogică, de aproape 30 de ani, şi-a început-o la Liceul de Arte „Haricleea Darcle“ din Brăila, venind apoi la Galaţi, unde a fost iniţial corepetitor pentru balerini la Şcoala Populară de Arte şi la Teatrul Muzical. Angelica a fost dintotdeuna o persoană emotivă şi a transmis mereu emoţie în tot ceea ce a făcut, fie că a cântat la pian, fie că a pregătit micuţi la acest instrument.

Tocmai de aceea i-a plăcut mai mult să se dedice profesiei de dascăl, ajungând ca de-a lungul anilor să formeze mulţi pianişti de succes. „ Dacă m-aţi întreba în ce fel procedez cu un copil anume, nu aş putea să vă spun exact pentru că mă orientez chiar şi în cadrul orei în funcţie de temperamentul elevului. Îl primesc la cursuri dacă are nişte calităţi native muzicale. După aceea, încep să îl cunosc şi stabilesc ce i se potriveşte mai bine, pentru că trebuie să îi captezi atenţia. Este copil şi nu are răbdare. Pentru asta, ca profesor, trebuie să iubeşti foarte mult ceea ce faci“, ni se destăinuie Angelica.

Îi alină prin muzică pe bolnavi şi năpăstuiţi

Angelica Capră a ştiut dintotdeuna ce vrea să facă în viaţă şi nu s-a abătut niciun moment de la drumul său. Dacă ar fi să folosim doar două cuvinte pentru a o caracteriza, acestea ar fi pasiune şi seriozitate. De-a lungul carierei, dascălul s-a implicat în numeroase proiecte sociale, pentru a-i bucura prin muzică şi pe cei bolnavi sau loviţi de soartă.

„Mergeam la case de copii şi cămine de bătrâni. Ţin minte că odată am fost la maternitatea din Galaţi. Am promis că voi fi acolo într-o anumită zi, la o anumită oră, şi aşa a fost. Directorul maternităţii s-a minunat cum am ajuns acolo, cu tot cu pian, pentru că pe acea stradă circulaţia era întreruptă, şi era şi iarnă“, ne povesteşte amuzată profesoara.

image

A ştiut să atragă lângă ea oameni de valoare, care să dea o notă aparte recitalurilor pe care elevii săi le susţineau la pian. Angelica este, de altfel, unul dintre cei mai buni organizatori de festivaluri din Galaţi şi zonele limitrofe, reuşind să reunească de fiecare dată pianişti, chitarişti, actori şi pictori în cadrul unor reuniuni artistice de gală. „Simt că atunci când nu voi mai fi, nu am trăit degeaba pe acest pământ“, ne spune cu emoţie în glas dascălul.

Dascăl pentru zeci de pianişti de succes

Proiectele Angelicăi Capră nu se opresc însă aici. În cei 30 de ani de profesorat, Angelica a recrutat numeroşi copii cu talent muzical sau în alte zone ale artelor, reuşind să îi aducă la Galaţi pentru a-şi perfecţiona abilităţile, iar pe unii, pentru a face chiar carieră în domeniul care-i pasiona. „Marii noştri scriitori, dar şi alţi români ajunşi cunoscuţi în domeniul artelor au plecat de la ţară. Prin artă descoperim talente. Acesta este proiectul meu“, ne explică simplu profesoara de pian. Cu răbdare, i-a ajutat pe mulţi dintre aceşti copii să dea examenele necesare pentru a putea fi admişi la liceul de arte din Galaţi, iar ulterior la o facultate de profil. „Mă bucur că eu le-am deschis drumul către ceea ce au făcut ei ulterior în viaţă“, punctează profesoara.

image

Micuţii pe care i-a pregătit au câştigat numeroase concursuri organizate în toate marile oraşe ale ţării de-a lungul anilor, dovadă fiind pereţii plini de diplome din clasa sa. „Nu m-am dus cu niciun copil la vreun concurs, care să fi luat doar diplomă de participare. În portofoliul meu am câteva menţiuni, restul sunt doar premii“, îşi trece în revistă dascălul activitatea.

Un exemplu este Maria Alexandra Mârzac, care a participat la două concursuri internaţionale la Paris şi Nisa (Franţa) în 2015 şi 2016, de unde s-a întors cu cele mai importante premii. O altă elevă de-a sa, Cristina Buţu, studiază în prezent în Statele Unite, urmând ca ulterior să le predea pianul copiilor din Germania.

După o carieră prodigioasă, Angelica Capră îşi doreşte ca elevii de la şcolile de arte din România să participe la mai multe concursuri internaţionale pentru a putea să îşi facă o evaluare reală a abilităţilor faţă de nivelul de pregătire al altor tineri de vârsta lor din alte ţări. Pentru că nu a uitat niciun moment de unde a plecat, dascălul organizează de câţiva ani şi un concurs naţional de pian la Galaţi, care a devenit deja o tradiţie pentru şcolile de artă din Moldova şi Muntenia. 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite