Recital susţinut de pianistul gălăţean Ştefan Doniga la Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin”
0Sala de festivităţi a Liceului de Artă „Dimitrie Cuclin” găzduieşte vineri, 27 octombrie 2017, începând cu ora 13,00, un eveniment cultural cu multiple şi frumoase semnificaţii: pianistul Ştefan Doniga revine în faţa publicului gălăţean, de această dată cu un recital închinat celebrării centenarului naşterii lui Dinu Lipatti.
Momentul încheie turneul naţional desfăşurat de artist în colaborare cu diverse instituţii de învăţământ muzical din România şi este inclus în seria de manifestări dedicate Zilei Liceului de Arte „Dimitrie Cuclin”. Recitalul marchează, de asemenea, împlinirea a douăzeci de ani de activitate scenică a apreciatului pianist gălăţean, artist crescut şi educat vreme de şase ani în cadrul instituţiei care găzduieşte acest eveniment.
Programul pe care Ştefan Doniga a ales să îl ofere publicului în cadrul acestui moment festiv cuprinde atât pagini binecunoscute semnate de Frederic Chopin, Serghei Prokofiev sau Alexandr Skriabin dar şi partituri în primă audiţie naţională sau mondială precum două lucrări din creaţia compozitorului ucrainean Serghei Bortkiewicz sau suita a II-a pentru pian de Remus Georgescu.
Regăsind, astfel, repertoriul acestui recital sub spectrul unor tonuri expresive dintre cele mai variate, publicul meloman e invitat să trăiască bucuria unei muzici alese şi să împletească toate aceste motive de sărbătoare evocate într-o experienţă artistică memorabilă.
„M-am desprins de locul acesta acum douăzeci de ani, timp în care am muncit, am învăţat, am călătorit mult. Reîntoarcerea, de fiecare dată când se întâmplă, este un neegalat prilej de bucurie: emoţia reîntâlnirii cu profesorii şi colegii mei este mereu puternică. Este la fel ca întâlnirea cu familia, căci sunt cu toţii şi vor rămâne, în bună măsură, familia mea, cea care mă primeşte întotdeauna cu dragoste şi încântare. Şi mai am un motiv de bucurie: acela de a cânta în faţa copiilor, a elevilor. Ei sunt cel mai autentic şi mai exigent public pe care îl cunosc, dar, de asemenea, publicul pe care îl iubesc cel mai mult pentru sinceritatea şi generozitatea sa”, a declarat Ştefan Doniga.
Invitaţia la recitalul de mâine este deschisă tuturor celor interesaţi de eveniment.