Problemele recuperării copiilor cu afecţiuni neurologice, în dezbaterea specialiştilor, la Galaţi
0
Evenimentul se va desfăşura pe 1 şi 2 septembrie, la Galaţi, fiind găzduit de Colegiul de Industrie Alimentară „Elena Doamna”. Conferinţa este organizată de Asociaţia „Suflet lieştean Mihaela 2017” în parteneriat cu Asociaţia „Mă Bucur de Viaţă!”.
În zilele de 1 şi 2 septembrie 2018, Colegiul de Industrie Alimentară "Elena Doamna" din Galaţi va găzdui, începand cu ora 9,00, conferinţa internaţională cu titlul „Abordarea pacientului cu afecţiuni neurologie, neuromotorii şi metabolice", eveniment acreditat EMC.
Potrivit organizatorilor, „scopul conferinţei este de a prezenta noi tehnici şi tehnologii medicale, precum şi studii clinice up-to-date. Toate acestea au rolul de informare şi educare a medicilor specialişti, a rezidenţilor care activează în domeniul neurologic, a celor care activează în sfera medicinei de recuperare, medicinei de familie şi a domeniilor conexe, cât şi a aparţinătorilor persoanelor cu afecţiuni neurologice, neuromotorii sau metabolice”.
Structurarea de live workshops şi prezentarea unor studii clinice menite să îi pregătească pe medici pentru o nouă abordare a tratamentului de recuperare şi consolidarea relaţiei medic-pacient, vor completa informaţiile primite de către participanţi, în partea teoretică.
Evenimentul este organizat de Asociaţia "Suflet lieştean Mihaela 2017" în parteneriat cu Asociaţia "Mă Bucur de Viaţă!".
Cele două asociaţii îşi doresc o schimbare radicală în abordarea recuperării copiilor cu afecţiuni neurologice din Galaţi şi oraşele învecinate, ţinând cont de evoluţia medicinei derecuperare atât din partea practicienilor, dar mai ales din partea dezvoltatorilor de aparatură, tehnici, tehnologii şi materiale dedicate acestei ramuri medicale aflate în plină ascensiune.