Printre proteste şi marşuri, poeţii încearcă să militeze pentru pacea socială prin poezie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poeţii vor încerca prin lectură şi readucă în prim plan dialogul şi coexistenţa. Foto: Adevărul
Poeţii vor încerca prin lectură şi readucă în prim plan dialogul şi coexistenţa. Foto: Adevărul

Toată luna noiembrie, poeţii din Galaţi se vor alătura celor peste 1.250 de poeţi din toată lumea care fac parte din Mişcarea Poetică Mondială, şi care vor milita pentru pace socială

Acum 26 de luni, 37 directori ai Festivalelor Internaţionale de Poezie din întreaga lume s-au întâlnit la Medellin, în Columbia, şi au fondat Mişcarea Poetică Mondială. Astăzi, organizaţia include 122 de Festivaluri de Poezie, 114 Proiecte de Poezie şi 1.256 de poeţi din 135 de ţări ale lumii.

Mişcarea Poetică Mondială face progrese în ceea ce priveşte intenţia sa de a da un scop şi o semnificaţie adâncă existenţei sale, bazată pe configurarea spaţiilor de expresie liberă, cu un înalt nivel de participare, unde acţiunile poetice sunt realizate, proiectate şi planificate de poeţi aparţinând acestei mişcări planetare.

Mişcarea Poetică Mondială luptă pentru demnitatea oamenilor prin însăşi demnitatea pe care o emană poezia în dimensiunea sa socială în prezent, când este urgentă revenirea la dialogul, la solidaritate şi coexistenţă 

S-a elaborat şi un Plan Strategic (http://www.wpm2011.org/es/node/229), s-au ţinut cinci acţiuni poetice globale (pe 24 septembrie 2011,  pe 29 februarie 2012 – „Un salt înainte”, pe 31 martie 2012, „Sărbătorirea Zilei Poetice Mondiale”, pe 30 octombrie 2012, „Tribut lui Pablo Neruda”, în mai 2013 - „1.000 de ani de pace în Columbia”) care împreună s-au concretizat în sute de lecturi poetice în toata lumea.

În luna noiembrie, Mişcarea Poetică Mondială va sărbători cea de-a şasea acţiune poetică globală, în cadrul căreia se va milita pentru materializarea dreptăţii sociale în lume.

„În România, la Galaţi şi de această dată, vor avea loc lecturi pe tot parcursul lunii noiembrie, ce vor sărbători poezia, literatura, arta şi prietenia”, ne-a spus poeta Angela Baciu, organizatorul de la Galaţi al acestei acţiuni.

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite