Primul gălăţean amendat pentru postări calomnioase la adresa Poliţiei Locale pe o reţea de socializare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reţelele de socializare sunt considerate spaţiu public Foto: arhivă Adevărul
Reţelele de socializare sunt considerate spaţiu public Foto: arhivă Adevărul

Un bărbat de 49 de ani a fost amendat  pentru că a postat în mod repetat expresii şi cuvinte jignitoare la adresa poliţiştilor locali din Galaţi. El nu s-a mulţumit doar cu atât, trimiţând şi în scris aceleaşi expresii calomnioase la cinci instituţii.

Un bărbat de 49 de ani, T.A., a fost amendat cu 1.000 de lei pentru că ”în perioada 11 – 24 mai 2017, a adresat în scris şi în mod repetat, expresii şi cuvinte jignitoare poliţiştilor locali şi şefilor acestora, făcâdu-le publice în scris la cinci instituţii, postându-le totodată în spaţiul public, respectiv pe o reţea de socializare”.

Este primul gălăţean care este sancţionat pentru postări calomnioase pe Facebook, acesta fiind un cunoscut al poliţiştilor locali din Galaţi, cărora le adresează cu fiecare ocazie injurii, cuvinte jignitoare şi calomnioase.

În ultimul an, bărbatul a mai fost sancţionat de câteva ori pentru că a adresat cuvinte jignitoare poliţiştilor locali şi a provocat scandal în mijloacele de transport în comun din Galaţi, cuantumul amenzilor încasate de acesta depăşind 3.000 de lei.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite