Poliţistul de frontieră ajuns traficant de ţigări rămâne în arest preventiv. Într-un dosar cu aceleaşi acuzaţii judecătorii l-au plasat sub control judiciar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Una din maşinile capturate de poliţiştii de frontieră Foto: Adevărul
Una din maşinile capturate de poliţiştii de frontieră Foto: Adevărul

Tribunalul Galaţi a hotărât să îl menţină după gratii pe Necula Daniel, agent de poliţie în cadrul Serviciului Poliţiei de Frontieră Galaţi, după ce pe 26.04.2016 omul legii a fost surprins chiar de colegii săi alături de un grup de patru persoane, cu 55.000 de pachete de ţigări de contrabandă în maşinile personale.

Poliţiştii de frontieră  i-au prins în flagrant pe Necula Daniel, Spătaru Constantin, Ţandără Geoge şi Cocoş Gheorghe, care acţionau în cadrul unui grupări infracţionale, constituită în vederea introducerii în ţară a unor importante cantităţi de ţigări de contrabandă din cursul lunii martie 2016.

Pe 20 mai judecătorii de la Tribunalul Galaţi au prelungit arestarea preventivă a poliţistului de frontieră devenit contrabandist.

Astăzi, aceeaşi judecători au decis, în mod surprinzător, să menţină controlul judiciar în cazul lui Necula Daniel într-un alt dosar penal, deşi este vorba de aceleaşi acuzaţii, respectiv contrabandă cu ţigări.

Pe 18.10.2012, contrabandiştii au fost depistaţi în flagrant în timp ce introduceau în ţară importante cantităţi de ţigări, ocazie cu care în autoturismul poliţistului Necula Daniel au fost descoperite 22.000 de pachete de ţigări şi suma de 40.000 lei.

Pe 26.04.2016 colegii săi de la Poliţia de Frontieră Galaţi au avut neplăcuta surpriză să dea, din nou, peste Necula Daniel într-unul din cele trei autovehicule oprite în trafic pe DN 24 D, ce se deplasau dinspre zona de frontieră spre spaţiile de depozitare din municipiul Galaţi.

În urma percheziţionării  autovehiculelor, în două dintre acestea a fost găsită şi ridicată cantitatea de 55.912 pachete de ţigări.

”În urma investigaţiilor s-a stabilit că ţigările au fost introduse în România din Republica Moldova în noaptea de 25/26.04.2016 prin trecerea acestora, în mod ilegal, peste râul Prut”, au stabilit procurorii DIICOT Galaţi.

Şi  un ofiţer al Gărzii de Coastă a intrat în morişca infracţională

În paralel, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Gărzii de Coastă – Sectorul Poliţiei de Frontieră Isaccea, s-au efectuat 11 percheziţii la domiciliile şi locuinţele fără forme legale ale unor persoane de pe raza municipiilor Galaţi, Vaslui şi Craiova. În urma acestor percheziţii au fost găsite şi ridicate alte 21.441 pachete de ţigări de contrabandă de diferite mărci.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat este estimat la peste 625.000 lei. 

De menţionat este că, în perioada martie 2016 – 15.04.2016, Nedelcu Daniel, Ţandără George şi  Spătaru Constantin i-au oferit suma de 2.200 euro, din care au remis efectiv suma de 1.100 euro, unui complice, ofiţer de poliţie în cadrul Gărzii de Coastă – Sectorul Poliţiei de Frontieră Isaccea.

Acesta avea rolul să asigure descărcarea în condiţii de siguranţă a ţigărilor de contrabandă, ce urmau a fi introduse ilegal în România din Ucraina şi apoi asigurarea traseului până la ieşirea din raza de competenţă a Sectorului Poliţiei de Frontieră Isaccea.

Galaţi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite