Peste 300 de artişti din 8 ţări vor participa la Festivalul Internaţional de Folclor de la Galaţi. Începe pe 11 iulie
0
Evenimentul care se întinde pe patru zile este organizat de Centrul Cultural Dunărea de Jos şi a ajuns la a XIV-a ediţie. Concertele se vor desfăşura în Grădina Publică, seară de seară, începând cu ora 19,00.
Organizate din 2019 în luna iulie, în cadrul proiectului ART CITY, cele mai importante festivaluri din agenda Centrului Cultural „Dunărea de Jos” au ajuns, în această săptămână, aproape de încheiere.
În zilele de 10-15 iulie 2019, peste 300 de artişti – instrumentişti, solişti vocali şi dansatori – vor fi prezenti la Galaţi în calitate de invitaţi ai Festivalului Internaţional de Folclor „Doina Covurluiului”.
Ediţia din 2019 este a XIV-a şi este organizată similar celor anterioare, sub egida CIOFF (Consiliul Internaţional al Organizatorilor de Festivaluri de Folclor, organism UNESCO).
Festivalul are programate 4 seri de spectacole în aer liber, de joi, 11 iulie, până duminică, 14 iulie, începând cu ora 19.00, pe scena amenajată în Grădina Publică.
Ansamblurile folclorice participante reprezintă opt ţări: Albania, Bulgaria, Columbia, Italia, Republica Moldova, Serbia, Turcia şi România.
„Îi invităm cu drag la festival pe toţi cei doritori a se bucura de această sărbătoare a tradiţiilor, dansului şi prieteniei! Accesul la evenimentele Centrului Cultural ”Dunărea de Jos” este întotdeauna liber”, a declarat Florina Zaharia, managerul Centrului Cultural Dunărea de Jos.