UPDATE Două persoane au fost reţinute după percheziţiile de Evidenţa Populaţiei Galaţi. Peste 500 de acte de identitate, falsificate contra mită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit unor prime informaţii, ofiţerii anticorupţie ar viza activitatea unor angajaţi ai instituţiei, care sunt suspectaţi de luare de mită şi de abuz în serviciu. „Beneficiarii” documentelor eliberate contra şpagă sunt cetăţeni ai Republicii Moldova. Activitatea instituţiei a fost închisă până vineri.

UPDATE

Direcţia Generală Anticorupţie (DGA) a confirmat că ofiţerii de poliţie judiciară de la Serviciul Judeţean Anticorupţie Galaţi, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, desfăşoară un număr de patru percheziţii domiciliare, dintre care două la sediul Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor (S.P.C.L.E.P.) Galaţi.

În cauză, au fost emise de către procurorul de caz şi două mandate de aducere, urmând a fi puse în executare după efectuarea percheziţiilor.

În fapt, numita T.G., consilier superior în cadrul S.P.C.L.E.P. Galaţi, şi intermediarul B.A. au facilitat obţinerea vizei de reşedinţei pe teritoriul României şi eliberarea documentelor de identitate pentru mai multe persoane, cetăţeni moldoveni, în schimbul unor sume de bani.

Din probatoriul administrat până în prezent s-a constat că la locuinţa formată din 3 camere a intermediarului B.A. aveau vize de reşedinţă aproximativ 280 de cetăţeni moldoveni.

În cauză se fac cercetări şi faţă de D.V.S. şi A.L. care au primit sume de bani cuprinse între 50 şi 70 de euro de la un număr de aproximativ 40 de persoane pentru a le permite stabilirea reşedinţei la domiciliile lor. În fapt, s-a constatat că, fără ştirea acestora, T.G. împreună cu B.A. au facilitat acordarea vizelor de reşedinţă, la adresele celor doi, altor peste 200 cetăţeni din Republica Moldova.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor situaţiilor de natură infracţională, a valorii foloaselor materiale astfel obţinute, precum şi identificarea şi audierea martorilor în cauză. La percheziţiile în cauză se beneficiază de sprijinul lucrătorilor I.G.J.R. –I.J.J. Galaţi.


ŞTIREA INIŢIALĂ

O echipă complexă de ofiţeri din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) a descins joi, 30 martie 2017, încă de dimineaţă, la Serviciul de Evidenţa Populaţiei Galaţi.

Oamenii legii au sigilat cel puţin două încăperi din instituţie şi au ridicat documente şi computere în vederea continuării anchetei.

Potrivit primelor informaţii, ar fi vizată activitatea unor angajaţi ai instituţiei, care sunt suspectaţi de luare de mită şi abuz în serviciu.

Surse din zona anchetei au informat că există cel puţin doi suspecţi şi că mai mulţi dintre angajaţii Serviciului de Evidenţa Populaţiei Galaţi vor fi audiaţi în cauză.

Se pare că una dintre angajatele instituţiei (încă nu se cunoaşte dacă în complicitate şi cu alţi colegi de serviciu) „fabrica” pe sub mână documente de identitate româneşti pentru o serie de cetăţeni ai Republicii Moldova, de la care încasa, sub formă de mită, sume cuprinse între 100 şi 500 de euro.

Activitatea instituţiei a fost închisă. La intrarea a fost pus un anunţ cum că activitatea cu publicul va fi reluată de vineri dimineaţă.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite