Pământul pentru amenajarea scuarului de pe strada Brăilei se aduce noaptea pentru a nu încurca traficul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aceeaşi organizare de şantier a fost preferată şi pentru sensul giratoriu de la intersecţia străzilor Oţelarilor şi Galaţi. În schimb, muncitorii care se ocupă de  amenajarea spaţiilor verzi din zonele amintite vor lucra normal, în cursul zilei. Municipalitatea a contractat până la 10.500 de tone de pământ (este posibil însă să se cumpere doar o mică parte din acesta), la un preţ, cu tot cu transport, de 34 de lei pe tonă, fără TVA.

Primăria municipiului Galaţi anunţă că au început lucrările pentru amenajarea scuarului de pe strada Brăilei şi a rondoului de la intersecţia bulevardelor Oţelarilor şi Galaţi. Suprafaţa pe care se intervine pentru amenajarea rondoului este de aproximativ 1.600 de metri pătraţi, iar cea a scuarului de pe strada Brăilei este de circa 6.500 de metri pătraţi.

Pentru a nu îngreuna circulaţia pe timpul zilei, basculantele care aduc pământul negru vegetal acţionează pe timpul nopţii. Pe parcursul zilei, angajaţii Gospodărire Urbană SRL (societate care are ca unic acţionar Consiliul Local) vor împrăştia şi vor nivela pământul pe toată lungimea scuarului.

Următoarele etape constau în umplerea cu un strat de compost, montarea sistemului de irigaţii, iar la final montarea rulourilor de gazon.

Firma care a câştigat licitaţia organizată de societatea Gospodărire Urbană pentru livrarea pământului negru vegetal este Gendav SRL. Furnizarea cantităţilor de pământ se face în baza unui acord cadru care prevede minimum o tonă şi maximum 10.500 tone, însă este foarte posibil ca, de fapt, să fie cumpărată şi plătită doar mică parte din cantitatea maximă. Valoarea este de 34 de lei/tonă fără T.V.A., transportul  fiind inclus în preţ.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite