O maşină a spulberat o căruţă, după ce căruţaşul, care era beat, nu a acordat prioritate într-o intersecţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat de 32 de ani este cercetat pentru vătămare corporală din culpă, în condiţiile în care a provocat un accident rutier, ieşind brusc cu o căruţă în faţa unei maşini care circula pe drumul prioritar, al cărei şofer nu a mai putut evita impactul.

Pe 10 iunie, un bărbat de 32 ani, din comuna Frumuşiţa, a condus o căruţă pe un drum comunal din localitatea Ijdileni şi, ajungând la intersecţia cu D.N. 26, nu a acordat prioritate unui autoturism care circula regulamentar.

”Şoferul autoturismului nu a putut evita impactul cu atelajul hipo, pe care l-a lovit cu partea din faţă, părăsind apoi partea carosabilă şi oprindu-se într-un şanţ. Cei doi bărbaţi implicaţi în accident au fost testaţi alcoolscopic, rezultatul fiind negativ pentru conducătorul autoturismului şi 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru conducătorul atelajului hipo”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi.

Cei doi bărbaţi implicaţi în accident au fost conduşi la spital atât pentru acordarea de îngrijiri medicale, cât şi pentru prelevarea de probe biologice. Poliţiştii au deschis un dosar penal în acest caz pentru vătămare corporală din culpă.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite