Cred în caritate. Mi se pare că nimic nu-i mai nobil pe lumea asta decât să-l ajuţi pe cel aflat în dificultate. Probabil că de asta m-am şi făcut jurnalist, căci am avut (şi încă mai am) impresia că dincolo de binomul social „milostiv-miluit” trebuie să existe şi oameni care să asigure un fel de interfaţă informaţională între cele două margini ale lumii: cea care are prea mult şi cea care are prea puţin.

Chiar dacă ajutorarea celui aflat în nevoie este un gest superior, care arată înălţimea morală a unei persoane, nu se poate acelaşi lucru despre mascarada milosteniei televizate (sau, mai nou, promovată agresiv pe Facebook). Şi mă refer aici, în mod special, la campania (?) „Îmbracă un copac”.

Păi, măi, strănepotule al gânditorului de la Hamangia, dacă ai cu ce, fii o fiinţă socială şi îmbracă, frate bun, un om. Nu îmbrăca un copac. Nu saliva după notorietate. Nu chema camerele de filmat. Caută, omule, un nefericit (economiceşte vorbind) şi dă-i cu mâna ta, privindu-l în ochi, hăinuţa aceea sau ce-oi vrea tu să-i dai.

Spune-i şi o vorbă bună, încurajează-l, alină-i sufletul chinuit, înfringurat de singurătate, căci căldura ce izvorăşte din suflet poate fi la fel de importantă precum cea pe care o poate conserva un palton, un pulovăr, o jachetă.

Un soi de nepăsare activă

Mă uit cu îngrijorare la cei care au promovat acest demers aparent milostiv, dar în esenţă o porcărie ipocrită, dezumanizantă. Aşa gândeşte societatea modernă, în ansamblul ei? A atârna o boarfă într-un copac – cadou ipotetic pentru un nevoiaş ipotetic – nu-i mare diferenţă faţă de a spune „d’aia plătesc impozite, să-i ajute statul”. Este tot o stare de indiferenţă, căci deşi către cel sărac porneşte un dar, acest dar este acoperit cu o mâzgă imorală în timpul a două mari derapaje de la condiţia umană.

Primul derapaj ar fi acela că se scoate din ecuaţie relaţia interumană. Cum, mama naibii, oameni buni, să îmbrăcaţi copaci? Îmbrăcaţi săracii! Mergeţi la centrele de asistenţă socială (că sunt peste tot în oraşele mari) şi dăruiţi ceea ce aveţi de dăruit unui om în carne şi oase. O să vedeţi că acel „mulţumesc” primit în mod direct face mai mult decât 100.000 de like-uri pe Facebook.

Al doilea derapaj de la condiţia umană este obsesiva tendinţă de a transforma totul în vehicul de imagine. Chiar şi mila. Îmi amintesc că bunica mea, atunci când avea o farfurie de mâncare de dat, mergea cu ea în ograda săracului, aprindea o lumânare şi-i dădea pomana rostind un simplu „să fie de sufletul mamei”. Nu îşi trecea asta pe răbojul datornicilor, nu transforma darul în prilej de „dezbatere” la claca şezătorii şi nici nu cerea ceva înapoi. Era un fel de ofrandă ce ţinea doar de relaţia cu sine şi cu Dumnezeu.

Actul caritabil modern – îmbrăcatul copacilor este doar un simptom; mai pot fi aduse în discuţie sute de gesturi cu aceeaşi motivaţie – şi-a pierdut complet esenţa. Nu mai contează persoana care primeşte, nevoiaşul, ci persoana care dă: marele samaritean. Milostenia s-a mutat în zona circului mediatic, fie că vorbim aici despre metodele clasice de transmitere a informaţiei (adică presa), fie despre faptul că fudulia s-a mutat pe canalele electronice dăruite omenirii de progresul tehnologic. Facebook şi youtube sunt doar două exemple.

Modelul Gigi

Modelele tembele îndelung hăulite la televizor au dat roade. Nu mai contează preotului milostiv, pomana oferită cu discreţie sau binefăcătorul anonim. Societatea modernă a reuşit să facă modele din inşi precum Gigi Becali, care cumpără imagine pozitivă cu acte de milostenie ostentative, transmise în direct, la ore de maximă audienţă.

În esenţă, totul a devenit o meschinărie, însă parşivenia manipulatorilor a ascuns accentele meschine sub o aură de senzaţional şi a creat un model care – iată!  -a devenit o obişnuinţă. Pomana nu mai ajută pe cineva să supravieţuiască şi nici măcar nu mai mântuieşte suflete. Pomana cumpără de toate pentru cel care o oferă: voturi, imagine pentru ONG-uri avide de bani şi chiar notorietate pentru persoane care tânjesc să fie sub reflectoare, dar n-au niciun talent deosebit.

Mila a ajuns o marfă. Balul caritabil a fost înlocuit de bâlciul caritabil. Oare ce urmează?