Minivacanţa de Ziua Unirii, plină de incendii la Galaţi. Ce vă recomandă pompierii pentru a vă feri de pârjol

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ultimele zile, în judeţul Galaţi s-au produs nu mai puţin de nouă incendii. Pagubele materiale au fost importante, iar unul dintre incendii s-a soldat, din păcate, cu moartea unui bărbat de 47 de ani.

Primul incendiu din această serie neagră a avut loc în noaptea de 20 spre 21 ianuarie, la Galaţi, la orele 22.41, când pompierii militari au fost solicitaţi să intervină la o locuinţă privată din strada Drumul de Centură. La locul evenimentului s-au deplasat patru autospeciale cu apă şi spumă, care au luptat cu focul până la orele 22.35 pentru a limita efectele produse de incendiu la nivelul acoperişului locuinţei.

Au ars 120 mp de acoperiş din asterială de scândură cu învelitoare de tablă. S-au degradat mobilierul şi zugrăveala din două camere, instalaţia electrică aferentă acestora precum şi 40 mp de tavan fals. Cauza probabilă a fost stabilită ca fiind coşul de fum defect sau neprotejat termic fata de materialele combustibile ale acoperisului.

Un alt incendiu violent a izbucnit la o gospodărie  din localitatea Pechea. S-au deplasat de urgenţă echipajele Gărzii de pompieri Pechea , care au constatat.

Când au ajuns la locul evenimentului, pompierii au constatat că că incendiul se manifesta cu violenţă la o parte din acoperişul locuinţei  cu precădere la camera tehnică a centralei şi o magazie cu cereale, cât şi la bucătăria de vară.

Intervenţia promptă a echipajelor de pompieri, a făcut ca incendiul să nu se extindă, acesta fiind lichidat la ora 11.00,  aproximativ în limitele găsite, salvându-se astfel patru camere.Au ars 100 mp de acoperiş, 500 kg de cereale, centrala şi boilerul, o bucătărie de vară , opt uşi de lemn şi două uşi din pvc. Cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit electric la instalaţia de alimentare a centralei şi boilerului.

Alte cinci incendii au dat de furca pompierilor militari gălăţeni în weekend în localitatile Tecuci, Munteni, pechea, Smardan si Piscu.

Luni 23 ianuarie 2017, Dispeceratul ISU Galaţi la ora 23.52 a fost anunţat prin numărul unic de urgenţă 112 despre izbucnirea unui incendiu la o gospodărie din localitatea Valea Mărului, sat Mândreşti. S-au deplasat de urgenţă echipajele Gărzii de pompieri Tecuci, care au constatat că incendiul se manifesta cu violenţă la mare parte a locuinţei si la acoperiş .

Au ars 160 mp de acoperiş de asterială cu scândură cu căpriori de lemn şi învelitoare din tablă zincată, materiale textile, un şifonier şi un pat. S-au degradat deasemenea pereţii de lut ai locuinţei.

După localizarea incendiului, moment in care pompieri au putut patrunde in locuinţa, au găsit in dormitor trupul carbonizat al proprietarului L. Ghiţă, in varsta de 47 de ani.

Cauza probabilă a incendiului a fost efectul termic produs de coşul de fum amplasat sau neprotejat corespunzător faţă de materialele combustibile ale acoperişului.

Un alt incendiu la care au intervenit echipajele Secţiei de pompieri Tecuci a avut loc în localitatea Buciumeni. Pompierii militari au fost solicitaţi să intervină luni 24 ianuarie 2017, ora 00.26, la o locuinţă privată. La locul evenimentului s-a deplasat doua echipaje, incendiul fiind  lichidat după aproximativ 3 ore. 

Au ars o parte din acoperiş din asterială de scândură cu învelitoare din şindrilă şi folie din carton bituminat, cu grinzi de lemn. 

Cauza probabilă a incendiului a fost efectul termic produs de coşul de fum amplasat sau neprotejat corespunzător faţă de materialele combustibile ale acoperişului.

Ce vă recomandă pompierii

Având în vedere scăderea bruscă a temperaturilor pe timpul nopţii, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Galaţi recomandă cetăţenilor să dovedească mai multă responsabilitate în acţiunile proprii, să-şi însuşească în mai bune condiţii normele de prevenire a incendiilor, să le transmită pe orice cale şi altora şi să ia atitudine împotriva celor care le încalcă.       

Incendiile produse  la gospodăriile cetăţeneşti, se datorează în principal exploatării cu defecţiuni şi improvizaţii a instalaţiilor şi echipamentelor electrice. Probabilitatea de izbucnire a incendiilor de la acest gen de instalaţii este mai mare, deoarece acestea sunt utilizate o perioadă de timp mai îndelungată, fără a fi verificate şi reparate.

Cea mai frecventă împrejurare este suprasolicitarea instalaţiilor electrice prin racordarea concomitentă a unui număr de consumatori ce depăşeşte puterea instalată. De asemenea, se pot produce incendii dacă se utilizează siguranţe supracalibrate.

O altă cauză o constituie instalaţiile de încălzire improvizate, exploatate necorespunzător sau burlane şi coşuri de evacuare a fumului şi gazelor construite defectuos, neizolate termic faţă de materialele de construcţie combustibile,  necurăţate şi neverificate la timp.

Sobele folosite pentru încălzit pe timp de iarnă şi cele folosite pentru preparatul hranei, trebuie să aibă coşuri pentru evacuarea fumului executate din cărămidă pe fundaţie proprie. La trecerea prin planşee executate din lemn sau alte materiale combustibile, pereţii coşului de evacuare trebuie să aibă grosimea de minim 25 cm.

Pe porţiunea din spaţiul podului, coşurile vor fi tencuite şi văruite.  O problemă aparte o constituie sobele metalice (fără acumulare de căldură). Acestea vor fi amplasate pe un postament izolator din cărămidă. Atât sobele metalice cât şi burlanele se vor amplasa la distanţa de cel puţin 1 m faţă de pereţii construiţi din lemn, uşi şi alte elemente care se pot aprinde cu uşurinţă. 

Burlanele sobelor metalice folosite pentru încălzire, nu vor fi scoase prin planşee şi acoperişuri combustibile, ci vor fi racordate în mod obligatoriu la coşuri din zidărie de cărămidă. Coşurile indiferent de construcţia lor se vor curăţa de zgură o dată la cel mult două luni de funcţionare.

Important de reţinut este ca în sobe, focul să nu fie aprins cu lichide inflamabile, sobele trebuie supravegheate pe timpul utilizării, iar jarul şi cenuşa să fie aruncate în gropi special amenajate. 

Pentru sobele care funcţionează cu combustibil solid în faţa uşilor de alimentare se fixează o tablă metalică cu dimensiunile de 50  x 70 cm pentru protejarea pardoselii combustibile. Se admite folosirea combustibilului gazos (gaz metan, G.P.L.) numai la sobe ori alte mijloace de încălzire omologate – fabricate expres pentru acest fel de combustibil.

Mai amintim aici si de cauzele de incendiu produse în atelierele de producţie, care în mod frecvent în această perioadă, au la bază folosirea unor mijloace şi instalaţii de încălzire improvizate, neverificate, suprasolicitate şi, de multe ori, folosite fără să fie supravegheate de personal instruit şi calificat (autorizat).
 

Galaţi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite