UPDATE: Poluarea de pe Bârlădel nu se confirmă. Mii de peşti dintr-un pârâu din Galaţi au murit din cauza lipsei de oxigen din apă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Unii localnici s-au încumetat să mănânce peştii găsiţi morţi
Unii localnici s-au încumetat să mănânce peştii găsiţi morţi

Câţiva pescari au văzut în această dimineaţă că peştii pluteau pe suprafaţa pârâului Bârlădel, un afluent al Siretului. Dezastrul era vizibil pe o distanţă de un kilometru. Mai mulţi oameni s-au apucat să  adune crapul, bibanul, ştiuca sau şalăul cu gândul de a merge în piaţă să scoată un ban.

UPDATE: 13.00

Conform rezultatelor efectuate de către Sistemul de Gospodarire a Apelor Galaţi la probele de apă prelevate din canalul colector (aparţinând ANIF), nu au fost identificate încărcări organice de substanţe chimice şi/sau biologice care să pună în pericol viaţa peştilor şi să provoace mortalitatea piscicolă. Prin urmare, poluarea apei din canalul colector al ANIF nu s-a validat.

Cauzele mortalităţii piscicole din canalul colector au fost: lipsa de oxigen (provocata pe fondul temperaturilor ridicate din ultima perioadă), adâncimea mica a apei din canal precum şi abundenţa de macrofite (alge), mari consumatoare ale oxigenului din apă.

Reprezentanţii Apelor Române Galaţi s-au deplasat în cursul zilei de ieri la faţa locului şi au prelevat probe de apă şi de peşte din apă. De asemenea, reprezentanţii ANIF au colectat tot peştele mort din canalul colector, cantitatea colectată fiind destinată distrugerii. Nu a fost afectată alimentarea cu apă a oraşului Galaţi sau a altor localităţi limitrofe.

________________________________________________________________________________

Nu s-au gândit însă că sănătatea clienţilor ar putea fi pusă în pericol. Pe de altă parte, fermierii care îşi aduc animalele în zonă spun că se tem ca apa să nu fie contaminată.

Autorităţile nu exclud totuşi posibilitatea scăderii nivelului de oxigen din apă din cauza staţiei de pompare din vecinătate.

Specialiştii de la Apele Române au prelevat probe, dar spun că abia peste două zile vom putea ştii cu siguranţă rezultatul analizelor.

„Oxigenul e la 6. Ar putea fi o cauză. Se poate”, ne-a declarat Silviu Prisecaru, reprezentant Apele Române Galaţi.

Pe de altă parte, inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică spun că ipoteza lipsei de oxigen trebuie considerată singura explicaţie, ci ar putea fi vorba despre o poluare a apei. Asta în condiţiile în care în această dimineaţă termometrele nu arătau mai mult de 16 grade Celsius, iar apa era cu siguranţă mult mai rece.

Astfel, cei care au luat peştele mort sunt sfătuiţi să nu facă imprudenţa de a-l consuma pentru că se pot alege cu toxiinfecţii alimentare grave. 

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite