Meseriile de nutriţionist şi dietetician ar putea fi introduse în nomenclatorul de meserii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii Facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor din Galaţi vor face demersuri astfel încât cele doua meserii să fie introduse în nomenclatorul de meserii, asta după ce au înfiinţat la Galaţi primul masterat de nutriţie din România.

Reprezentanţii facultăţii (cea mai veche din România) spun ca în doi ani vom avea cel puţin 50 de profesionişti care vor putea să acorde consultaţie nutriţională în realizarea de produse noi, dar vor fi competenţi să creeze meniuri sau diete specializate pentru diverse segmente de populaţie care au nevoie de alimentaţie specială: sportivi, copii, bătrâni, dar şi pentru turism.

„În acest moment, cele două meserii nu sunt definite clar, dar noi am sesizat că este nevoie să existe pe piaţa din România acest tip de specialist, să nu se mai facă lucrurile după ureche”, spune decanul facultăţii, Petru Alexe.

Masteratul a primit deja acceptul ARACIS şi va avea 50 de locuri. Se pot înscrie toţi tinerii care deţin o diplomă de licenţă, dar şansele cel mai mari le au absolvenţii din domeniu.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite