Locuitorii dintr-un cartier oropsit al oraşului vor avea parte, pentru prima oară în viaţa lor, de un centru medical

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă Adevărul
FOTO Arhivă Adevărul

De la Revoluţie încoace, locuitorii din partea de vest a Galaţiului (zona Drumul Viilor), deşi orăşeni în buletin, au fost aproape lipsiţi de asistenţă medicală. Ei au fost nevoiţi să bată câţiva kilometri, pe jos (pe acolo nu trec aproape deloc mijloace de transport în comun) pentru a avea acces la serviciile medicale publice.


Luni, 18 septembrie 2017, ora 11,00, va fi inaugurat la Galaţi primul Centru independent de permanenţă medicală care va deservi comunitatea locală. 

Instituţia este amplasată pe strada Drumul Viilor (în zona de vest a cartierului Ţiglina 3), la parterul blocului J5, fiind pentru prima oară când locuitorii oropsiţi ai zonei (care au facilităţi edilitare mai degrabă rurale, deşi locuiesc la oraş) au acces la servicii medicale în proximitate.

Centrul de permanenţă pentru servicii medicale este înfiinţat şi organizat în baza legii nr. 263/2004 privind asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare. 

„Nevoile de asistenţă medicală primară identificate la nivelul comunităţii locale au dus la înfiinţarea acestui centru, cerinţele din partea cetăţenilor municipiului Galaţi în acest sens datând de ani de zile”, a precizat Primăria Galaţi.

Primăria Municipiului Galaţi a asigurat şi a dotat spaţiul pentru funcţionarea corespunzătoare a Centrului de permanenţă, urmând să pună la dispoziţia Serviciului de Asistenţă Medicală fondurile necesare pentru plata serviciilor de curăţenie, pază şi a utilităţilor necesare funcţionării.

Centrul de permanenţă reprezintă un mod particular de organizare a activităţii medicale în sistemul sanitar care va funcţiona în afara programului de activitate al celor aproximativ 122 de medici de familie de pe raza municipiului Galaţi aflaţi în raporturi contractuale cu CJAS Galaţi.

În echipele de gardă care vor asigura servicii în acest centru îşi vor desfăşura activitatea 19 medici de familie şi 7 asistenţi medicali. Centrul va funcţiona în regim de gardă în zilele lucrătoare între orele 15:00 – 08:00, iar  în zilele de sâmbătă, duminică, sărbători legale şi zilele declarate libere de Guvernul României, garda începe la ora 8.00 şi durează 24 de ore.

Serviciile care pot fi acordate pacienţilor în Centru de permanenţă constau în:

- Asistenţa medicală în afecţiuni acute şi urgenţele medico-chirurgicale (cod verde), în limitele competenţei medicului de familie şi posibilităţilor tehnice

- Trimitere către specialităţi în vederea internării în afecţiunile acute şi urgenţele medico-chirurgicale care depăşesc competenţele medicului de familie

- Administrarea medicaţiei necesare tratamentului de urgenţă care se asigură din trusa de urgenţă a centrului

- Eliberarea unei adeverinţe medicale pentru pacient, cu care se va prezenta a doua zi la medicul de familie pentru prescrierea reţetei.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite