Judecat în stare de libertate, deşi a condus fără carnet, a ucis doi copii şi a fugit din ţară imediat după accident. Judecătorii i-au eliberat şi pe complici

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ivanciu Corcioveiu Foto: Facebook/pagina personală
Ivanciu Corcioveiu Foto: Facebook/pagina personală

Judecătoria Galaţi şi apoi Tribunalul au hotărât punerea în libertate a lui Ivanciu Corcioveiu, tânărul inconştient care a spulberat cu maşina doi copii în localitatea gălăţeană Folteşti, în timp ce se întrecea cu un alt şofer într-o cursă nebunească pe şosea. După accident, tânărul a fugit din ţară şi a fost nevoie să fie extrădat din Italia.

Pe 6 februarie, Judecătoria Galaţi constata încetată de drept arestarea preventivă în cazul lui Ivanciu Corcioveiu. Parchetul a contestat decizia, dar aceasta a fost confirmată definitiv de Tribunalul Galaţi pe 14 februarie, astfel că tânărul a fost eliberat din arest. Şi verii lui Corcioveiu, care l-au ajutat să fugă din ţară după accident, au scăpat de arestul la domiciliu, judecătorii invocând aceeaşi prevedere legală: încetarea de drept a măsurii preventive.

Moartea celor doi copii din localitatea gălăţeană Folteşti a creat o puternică emoţie în comunitate, mai ales după ce Ivanciu Corcioveiu a părăsit locul accidentului şi a fugit în străinătate. Pe 6 septembrie 2016, tânărul a pierdut controlul bolidului pe care îl conducea fără permis şi a intrat într-un grup de copii care se jucau pe marginea drumului. Doi dintre copii, de opt, respectiv nouă ani, au fost ucişi pe loc.

Tragedia s-a produs pe DN26 (Galaţi-Târgu Bujor), pe raza localităţii Folteşti, chiar în faţa Primăriei. Ivanciu Corcioveiu conducea o maşină Alfa Romeo GT, cu o viteză foarte mare, estimată de martori la aproape 200 de kilometri la oră, moment în care a pierdut controlul volanului, a părăsit carosabilul şi i-a spulberat pe cei doi copii. Martorii au mai afirmat că la faţa locului mai era o maşină, cu care se pare că şoferul ucigaş se întrecea pe şosea. Ivanciu Corcioveiu a fost extrădat din Italia, iar de câteva luni se afla în arest preventiv. Acesta este judecat pentru conducere a unui autovehicul fără permis, ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite