Istoria ancorei turceşti care a ajuns atracţia Facultăţii de Arhitectură Navală din Galaţi. Are o vechime de peste 300 de ani

Ancora turcească de la Bazinul de Carene (dreapta) Foto: Valentin Trufaşu

În faţa Bazinului de Carene al Facultăţii de Arhtectură Navală din Galaţi tronează două ancore, una fiind construită la şantierul naval. Cealaltă, mult mai impunătoare, atrage imediat atenţia prin forma sa şi rugina care a măcinat-o de-a lungul anilor.

Povestea ancorei turceşti, care a ajuns emblema Facultăţii de Arhitectură Navală din Galaţi, a început în 1996, când patronul firmei SPAT, care se ocupă de construcţia  de ambarcaţiuni, Mihai Mihail, a văzut în curtea unui pescar din Deltă o ancoră foarte veche, măcinată de timp şi intemperii.

După ce a negociat cu pescarul, a cumpărat ancora pe o sumă modică, iar vorba s-a dus la toţi pescarii din Sulina, care au început să dea cu plasele nu numai după chefali şi stavrizi, ci şi după ancorele de pe fundul mării, despre care ştiau că există.

”Mihai Mihail şi-a făcut o adevărată colecţie de ancore, puse undeva la mila 77 a Dunării, înainte de Cotul Pisicii. Cunoscând acest lucru şi apreciind că facultatea de arhitectură navală este foarte puţin vizibilă în cadrul Universităţii Dunărea de Jos din Galaţi, în 2016, când am devenit decan, l-am rugat pe Mihai Mihail să îmi dea una dintre aceste ancore, iar el m-a lăsat să aleg, aşa că am ales-o pe cea mai mare”, ne povesteşte Costel Mocanu, decanul Facultăţii de Arhitectură Navală din Galaţi, cum a început totul.

Ancora se afla în stare de degradare, astfel că după ce a preluat-o, decanul Costel Mocanu a lăcuit-o cu un lac special pentru metale pentru a o proteja de rugină. Relicva este modelată doar cu ciocanul şi nicovala, aşa cum se făcea în acele vremuri, având iniţial în jur de 400 de kilograme, însă rugina i-a redus mult din greutate.

Decanul Facultăţii de Arhitectură Navală, Costel Mocanu FOTO Valentin Trufaşu

Marinarii o legau cu o parâmă vegetală, având un inel special conceput în acest sens, iar cu altă parâmă o scoteau de pe fundul mării. O aventură a fost transportul ancorei la Galaţi. A fost nevoie de şase muncitori şi o macara pentru a manevra ancora, care cântăreşte acum aproape 300 de kilograme.

Ancorele care străjuiesc intrarea în Bazinul de Carene

S-a făcut un pat din piatră de macadam, pe care a fost aşezată apoi ancora. Ulterior, a fost adusă şi o altă ancoră de la Navrom Reparaţii, cele două ancore străjuind acum intrarea în Bazinul de Carene al Facultăţii de Arhitectură Navală din Galaţi.

”Este un model de ancoră care a fost folosită pe navele turceşti, care veneau acum 300-350 de ani în România, iar unele dintre ele nu nimereau gurile Dunării, ori intrau în mijlocul unor furtuni, şi eşuau sau se scufundau, iar ancorele rămâneau pe fundul mării. Cred că pescarii o să tot scoată ancore de pe fundul mării şi o să le vândă pe mai nimic, aşa cum s-a întâmplat şi până acum”, ne mărturiseşte decanul Facultăţii de Arhitectură Navală din Galaţi.

Îşi aminteşte că acum 17-18 ani, în rezervaţia de la Letea, din Deltă, exista o descoperire a celebrului Jacques-Yves Cousteau, mai exact un catarg înalt de doi, trei metri de la o corabie datată de pe vremea lui Ştefan cel Mare. ”E păcat că nu prea se fac eforturi pentru descoperirea şi prezervarea acestor relicve”, trage concluzia Costel Mocanu, care prin aducerea ancorei turceşti la Galaţi, veche de peste 300 de ani, a dorit să facă cât mai vizibilă Facultatea de Arhitectură Navală.