Golănia imobiliară fără limite făcută la periferia Galaţiului. Cum ajunge un teren de duzină să coste 4,2 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Totul s-a făcut pe baza unei expertize care a evaluat un teren din Galaţi ocupat în prezent de un cartier de locuinţe la o valoare de 280 de euro pe metrul pătrat, deşi tranzacţii se fac în zonă cu maximum 28-30 de euro/mp. Procurorii au respins plângerea penală a Primăriei Galaţi, argumentând că „fapta reclamată nu este prevăzută de legea penală”.

Situaţie complet aiuritoare la Galaţi, unde bugetul public este pe cale să plătească unor persoane private despăgubiri uriaşe din cauza unui adevărat lanţ de erori, incompetenţe şi şmecherii juridice.

Totul a pornit de la solicitarea a doi gălăţeni (Eugen Sima şi Cristian Tudose) de a li se restitui, în calitate de moştenitori, un teren de 15.000 de metri pătraţi situat sub un cartier de blocuri construite înainte de 1989, într-o zonă mărginaşă al Galaţiului.

Cererea a fost transmisă Primăriei Galaţi în anul 2002, iar ulterior lucrurile au luat-o razna, ajungându-se, după ani de procese, ca bugetul local să suporte o sumă imensă: 4,2 milioane de euro, faţă de 500.000 de euro, cât ar fi de fapt valoarea de piaţă a terenului.

Prost nu-i cine cere...

În anul 2002 (sub mandatul primarului Dumitru Nicolae - PSD), Eugen Sima şi Cristian Tudose au depus la Serviciul Revendicări din cadrul Primăriei Galaţi un document prin care au cerut să li se restituie în natură un teren în suprafaţă de 15.000 de metri pătraţi, care fusese confiscat abuziv de către stat în perioada 1948-1950.

Potrivit documentelor anexate la cerere, terenul se afla în perioada confiscării pe raza satului Fileşti (devenit ulterior cartier al municipiului Galaţi), în zona cunoscută acum sub denumirea „La Maşniţă”, care era pe atunci din categoria extravilan.

În perioada 1960-1980, zona a fost sistematizată şi s-au construit, din bani publici, câteva blocuri de locuinţe, o şcoală, precum şi toate utilităţile necesare. Interesant este că deşi zona respectivă, în ansamblu, are circa 40 de hectare, iar întreaga suprafaţă a avut proprietari privaţi înainte de naţionalizare, singura cerere de restituire pe amplasament a fost depusă de Eugen Sima şi Cristian Tudose. În rest, s-au dat alte terenuri sau depăgubiri materiale.

La baza întregului lanţ de probleme a stat incompetenţa crasă a funcţionarilor de la Serviciul Revendicări şi de la Serviciul Juridic (condus pe atunci de Tincuţa Pătruţă) care nu au soluţionat cererea în termenul legal (prin oferirea unor terenuri la schimb, aşa cum s-a făcut în alte situaţii asemănătoare), motiv pentru care petenţii s-au adresat justiţiei.

Procesul, început în 2003, a fost un lung şir de acţiuni incoerente ale funcţionarilor Primăriei Galaţi. Prima instanţă a admis cererea de restituire şi a indicat autorităţii publice două soluţii: fie retrocedarea pe un alt amplasament, fie plata de despăgubiri.

Cauza a fost atacată de ambele părţi, iar instanţa ierarhic superioară a decis casare deciziei şi rejudecarea. Se formează astfel dosarul nr. 2021/121/2009, în care Tribunalul Galaţi dă câştig de cauză celor două persoane care au făcut revendicarea şi, în baza unei expertize controversate, obligă Primăria Galaţi la daune de circa 4,2 milioane de euro.

Soluţia este menţinută de Curtea de Apel Galaţi şi apoi de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aşa că Primăriei i se pune poprire pe conturi pentru recuperarea sumei.

A început ulterior un nou circ juridic, în care Sima şi Tudose au cerut executarea silită, iar Primăria Galaţi a atacat pe două fronturi: a cerut suspendarea executării silite şi revizuirea sentinţei.

În acelaşi timp, Consiliul local adoptă (sub mandatul primarului Marius Stan, care a încercat să clarifice lucrurile) o hotărâre prin care oferă la schimb petenţilor o serie de terenuri de pe raza municipiului Galaţi, pentru a stinge datoria în natură.

Aceştia nu sunt însă de acord, aşa că atacă, la rândul lor, HCL în instanţă, cerând anularea actului şi solicitând despăgubiri pentru împiedicarea folosinţei asupra terenului din partea primarului, a angajaţilor cu funcţii din Primărie şi a tuturor consilierilor locali.

Această din urmă cauză este în prezent pe rolul Tribunalului Bacău, având termen pe data de 3 iunie 2016, după ce ÎCCJ a strămutat dosarul nr. 862/2012 de la Tribunalul Galaţi.

O expertiză bizară, „albită” de procurori

Imediat după preluarea mandatului de primar, în 2012, Marius Stan şi-a anunţat intenţia a cere sprijinul procurorilor pentru a descâlci misterul retrocedării de sub cartierul Fileşti.

„Nu mă feresc să o spun, este o golănie. Dacă am ajuns să evaluăm în Galaţi, într-un cartier mărginaş, un hectar şi jumătate de teren la 4,2 milioane de euro, înseamnă că trăim bine în Galaţi”, declara Stan în 2013.

Mai mult decât atât, Primăria Galaţi a depus o plângere penală împotriva expertului Vasile Bideaua, cel care a evaluat, în dosarul civil, terenul respectiv la 280 de euro pe metrul pătrat, adică de zece ori mai mult decât valoarea reală de piaţă. Niciodată în zona amintită terenurile nu s-au tranzacţionat cu mai mult de 30 de euro pe metrul pătrat, preţul mediu fiind de 27-28 de euro/mp (după cum se poate constata pe toate site-urile de profil).

Mai precis, un teren de 15.000 de metri pătraţi din zona Fileşti nu poate să facă, în realitate, decât în jur de 480-500.000 de euro, respectiv cu 3,7 milioane de euro mai puţin decât s-a stabilit prin expertiza luată drept bună de către magistraţi.

Plângerile formulate de Primăria Galaţi, prin care instituţia publică îl acuza pe expertul cadastral Bideaua că nu avea dreptul să evalueze terenul revendicat de Sima şi Tudose, pentru că nu avea atestat de evaluator, dar şi pentru că supraevaluase terenul, au fost respinse de procurori.

DNA Galaţi a trimis dosarul primit la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi, iar această din urmă instituţie, prin Ordonanţa din 9 februarie 2016, emisă în dosarul 3467/P/2015, a clasat cauza sub motivul că „fapta nu e prevăzută de legea penală”.

Soluţia a fost atacată de Primăria Galaţi, pe cale legală, urmând ca instanţa de judecată să stabilească dacă rezoluţia procurorilor a fost sau nu temeinică. Cu alte cuvinte, tot circuitul judiciar este reluat.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite