FOTO Mărturii şi imagini rare de la inundaţiile catastrofale care au schimbat faţa oraşului Galaţi. Fotografiile, vândute atunci la preţuri exorbitante
0
Revărsarea apelor a prilejuit nu doar o impresionantă demonstraţie de solidaritate şi de caritate din partea oamenilor „cu stare” din România, în frunte cu Regele Carol I, ci şi filmarea unuia dintre primele documentare despre ţara noastră.
Puţină lume ştie, dar cele mai ample şi grave inundaţii care au lovit un oraş românesc s-au produs acum mai bine de 120 de ani, mai exact în iunie 1897, la Galaţi. Timp de o săptămână, apele revărsate ale Dunării au pus stăpânire pe aproximativ o treime din oraş, în fapt inima economică a aşezării, dat fiind că acolo de aflau portul, marile depozite de cereale şi de cherestea, fabricile şi atelierele navale.
Deşi vorbim despre lucruri întâmplate acum 122 de ani, dovezile despre aminta perioadă sunt mai multe decât s-ar putea crede. În Galaţi se întâmpla să trăiască şi să fie în plină putere (avea 43 de ani) cunoscutul fotograf George Maksay (fotograf al Caei Regale a României, printre altele), iar multe dintre documentele emise de administraţia de atunci, extrem de riguroasă, au rezistat în arhive.
Mai mult decât atât, un operator al companiei franceze „Lumiere”, venit în România să filmeze manevrele flotei de război, a surprins pe peliculă inundaţiile, acesta fiind unul dintre primele documentare filmate despre România şi primul despre Galaţi. Din păcate, pelicula nu este disponibilă pentru reproducere pe internet, însă ea există şi este în posesia unui muzeu francez.
O lecţie de administrare publică
Detaliile cele mai precise despre inundaţii de la Galaţi şi despre efectele acestora le aflăm dintr-un document semnat chiar de către primarul din acea vreme a urbei, C.G. Plesnilă.
„Darea de seamă asupra ajutoarelor date” se află în fondul Bibliotecii „V.A. Urechia, sub numărul de inventar 325.829, arată cu au fost afectate sunt de imobile şi că între 18 iunie 1897 şi 26 iulie, peste 5.000 de oameni au fost mutaţi în clădirile publice din zona neinundată. Spre exemplu Institutul Notre Dame de Sion, care actualmente găzduieşte mai multe facultăţi ale Universităţii Dunărea de Jos, a devenit pentru mai bine de o lună adăpost pentru sinistraţi.
Însă cel mai impresionant lucru legat de hrănirea, cazarea şi dotarea sinistraţilor este că acela că socotelile s-au ţinut la bănuţ şi că foarte mulţi bani au venit din donaţii. Există un tabel clar al donatorilor, cap de listă fiind chiar Regele Carol I, care a donat 30.000 de lei din suma totală de 121.269 lei aur strânsă.
Interesant că şi distribuirea ajutoarelor s-a făcut tot nominal, tabelul fiind disponibil la darea de seamă, toţi primindu-şi banii până pe 26 iulie. Plata s-a făcut în funcţie de stricăciunile suferite, fiind între 20 şi 100 lei aur de familie.
Dovezi ale carităţii vin şi din presa de atunci. „Din Galaţi ni se scrie că Marţi, 1 Iulie1897, pe la orele 4, un dl. Corban, originar de prin judeţul Tecuci, îmbrăcat într’un costum cât se poate de escentric: mantilă vişinie, pantaloni în bottari, plete haiduceşti şi şapcă de jocher în cap, s-a presentat la Primăria Galaţi, însoţit de fiica d-sale, şi a cerut voie a distribui bani femeilor inundate cari se găseau prin curte…”, scrie ziarul „Epoca” din Bucureşti.
Apele au pus stăpânire pe cartierele din Valea Oraşului, zona Portului şi a Gării CFR, cartierul Bădălan. Nu au fost înregistrate victime, pentru că majoritatea locuitorilor din Valea Oraşului aveau bărci şi le-au adus pe străzi.
Clădirile însă au suferit daune imense. Au fost afectate 500 de imobile, iar dintre acestea circa 400 de imobile s-au prăbuşit sau au fost demolate ulterior, doar 200 dintre acestea fiind reconstruite. Restul locuitorilor au preferat să se mute în zone mai înalte ale oraşului, primind locuri de case în apropierea cimitirului „Eternitatea” şi în zona actualui Colegiu „Costache Negri”.
Un etern plan de îndiguire
Însă lucrurile nu s-au oprit aici, ci s-a început imediat o vastă operaţiune de îndiguire care să apere oraşul Galaţi de inundaţii. „În acest context, guvernul liberal inaugureaza în august, acelaşi an, lucrările la marele dig de apărare de la malul Brateşului”, consemnează documentaristul gălăţean Ion Caşu.
Ce-i drept problema nu a fost pe deplin rezolvată, căci apele nu vin doar dinspre zona Brateş, ci şi direct din fluviu, mai ales că zona joasă a oraşului este situată pe un teren mlăştinos situat la acelaşi nivel cu Dunărea, respectiv corespunzător cotei 550. Cu alte cuvinte, ori de câte ori Dunărea trece de amintita cotă (şi trece măcar o dată la doi ani) zona se află sub nivelul fluviului, fiind apărată doar de nişte diguri din beton construite după 1970.
Drept urmare, şi după anul 1900 zona de jos a Galaţiului a rămas expusă, deşi autorităţile s-a străduit să găsească soluţii. „În anul 1904, inginerul M. Radulescu şi maiorul topograf E. Robescu trimit primăriei «Un Memoriu Relativ la Asanarea Badalanului». Lucrarea propune şi analizează patru soluţii pentru transformarea Bădălanului într-o zonă sigura şi valorificabilă în scopuri mult mai nobile. Cei doi cer un punct de vedere asupra lucrării lor şi inginerului rezident al Comisiei Europene a Dunării, Ch. Kuhl. Acesta cere pentru o opinie avizata întocmirea unui plan cotat al zonei în discuţie”, scrie Ion Caşu.
Multe nu se rezolvă, însă, după cum constată acelaşi documentarist. „Pe un plan din 1939, al zonei din spatele Depoului CFR, între fostele străzi Temişana şi Etna este marcat un lac destul de substanţial care era traversat de un pod. Deci apa stăpânea multe zone din Bădălan şi în perioada anilor 40 ai secolului trecut”, scrie acesta.
Cum spuneam, lucrurile au fost cât de cât rezolvate după 1970, însă şi în zilele nostre ploile torenţiale inundă acea parte de oraş, mai ales dacă nivelul Dunării este ridicat. Practic, sistemul de canalizare al zonei depinde de o imensă pompă ce împinge toată apa către staţia de epurare, iar dacă ploaia depăşeşte 40 de litri/mp în 60 de minute, nu mai face faţă.
Fotografii de la inundaţii, vândute la preţ exorbitant
O iniţiativă interesantă legată de ajutorarea sinistraţilor a aparţinut avocatului Antoniady, care cu sprijinului fotografului Maksay şi al Tipografiei Tipo-Litografia Modernă a scos un catalog cu fotografii de la inundaţii.
Albumul se vindea la un preţ exorbitant pentru acele vremuri – 4 lei – ceea ce însemna jumătate din preţul unei vaci, însă dat fiind că banii strânşi au fost donaţi integral sinistraţilor, vânzările au mers foarte bine. Mii de exemplare s-au vândut în marile oraşe ale ţării, dar mai cu seamă la Bucureşti şi Iaşi.
Câteva exemplare din „Albumul inundaţiunei din Galaţi” sea află în posesia bibliotecii „V.A Urechia din Galaţi, unde se află şi mai multe copii ale fotografiilor făcute de George Maksay în 1897. De asemenea, fotografii similare se mai află şi la secţia „Casa Colecţiilor” aparţinând Muzeului Judeţean de Istorie „Paul Păltănea”.
Inundaţiile şi primele documentare filmate în România
Momentul inundaţiilor de la Galaţi s-a suprapus şi cu epoca în care încerca să se impună cinematografia. Cu câteva săptămâni înainte ca Dunărea să se reverse, în România sosise opticianul şi fotograful francez Paul Menu (1876-1973), care lucra pentru firma „Lumiere”, a fraţilor Louis şi Auguste Lumiere, precursorii cinematografiei, inventatorii primului aparat de filmat şi a primului aparat de proiecţie cinematografică.
Paul Menu se afla în România pentru a realiza, la comanda „L’Independance Roumaine“, filmările sărbătorii Zilei Naţionale de 10 Mai 1897. Acelea au fost primele filmări realizate în România. În timp ce fotograful francez se afla la Bucureşti, acesta a mai realizat filmările pentru alte două filme care ilustrau viaţa din Capitală, „Târgul Moşilor“ şi „La Şosea“.
Cu prilejul vizitei, Menu a încercat şi ceva spectaculos, legat de apă, aşa că pe 20 iunie a ajuns la Brăila şi la Galaţi pentru a realiza documentarul „Exerciţiile marinarilor Flotilei de pe Dunăre“. Prilej cu care a descoperit că Dunărea ieşise din matcă din noaptea de 18 spre 19 iunie, provocând daune imense.
Trebuie spus că în iunie 1897, nivelul Dunării a atins cota istorică de 658 cm, (care a rezistat până în iulie 2010), iar aşa au apărut primele imagini filmate vreodată la Galaţi şi puse cap la cap în documentarul lui Paul Menu.
Filmul „Inundaţiile de la Galaţi“, înscris în categoria „actualitate“, a fost realizat în 4 părţi. Producătorul local al filmului era ziarul de limba franceză „L’Independance Roumaine“, cotidian care apărea la Bucureşti, din 1876, în două ediţii zilnice, „ziarul de dimineaţă“ şi „ziarul de seară“. Singura copie a peliculei se păstrează la un muzeu parizian, imaginile nefiind disponibile pentru difuzarea pe internet.
Lucrările de prelucrare a peliculei au fost executate la laboratorul „Lumiere” din Lyon. Filmul „Inundaţii la Galaţi“ a fost prezentat în premieră naţională pe data 18 iulie 1897 la Slănic Moldova, iar pe 24 iulie 1897, la sediul din Bucureşti a redacţiei ziarului „L’Independance Roumaine”.
Vă mai recomandăm şi:
Se încarcă comentariile...
