Falsul pădurar şi tractorul care tracta o căruţă plină cu lemne furate. S-a ales cu o amendă usturătoare, iar masa lemnoasă a fost confiscată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jandarmii au surprins un hoţ de lemne, care la vederea oamenilor legii s-a încurcat în declaraţii, în încercarea de a scăpa de răspundere. Oamenii legii au stabilit că acesta furase mai mulţi metri cubi de lemne.

Pe 8 decembrie, un echipaj de jandarmerie care patrula în zona de competenţă a secţiei 5 Poliţie Rurală, în timp ce se afla pe raza comunei Jorăşti, a observat, în zona împădurită a D.J. 242, un tractor care trăgea un atelaj încărcat cu material lemnos.

”Jandarmii au procedat la interceptarea vehiculului, iar la solicitarea prezentării documentelor de transport, conducătorul tractorului s-a încurcat în declaraţii, motiv pentru care a ridicat suspiciuni jandarmilor. Ulterior, acesta a precizat că nu deţine actele asupra lui şi că este pădurar, iar materialul lemnos îl transportă spre locul de depozitare al Ocolului Silvic”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Galaţi.

La verificarea aplicaţiei „Inspectorul pădurii”, jandarmii au observat faptul că transportul nu figurează în baza de date. Pentru stabilirea cubajului, la faţa locului a fost solicitat sprijinul Ocolului Silvic Griviţa, care a stabilit faptul că masa lemnoasă are 1,336 de metri cubi, fiind de esenţă salcâm. 

Şoferul s-a ales cu o amendă de 6.000 de lei, iar masa lemnoasă a fost ridicată în vederea confiscării. Cercetările în acest caz sunt continuate de către poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Târgu Bujor.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite