Expoziţie interactivă la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi. Vizitatorii îşi vor testa propriile simţuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din acestă săptămână, la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi este deschisă expoziţia itinerantă „Cinci simţuri – un univers”, realizată alături de specialiştii din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii „Ion Borcea” Bacău

Manifestarea se înscrie în cadrul unei colaborări ştiinţifice şi expoziţionale dintre cele două muzee, anul acesta publicul din Bacău putând vedea trei expoziţii realizate de specialiştii gălăţeni: „El şi ea în lumea vie”, „Artizanii naturii” şi „Fasmidele – curiozităţi ale naturii”.

Expoziţia „Cinci simţuri – un univers” aduce în faţa publicului larg,  într-o formă inedită, un univers mai puţin cunoscut şi anume acela al celor cinci simţuri ale organismului uman: văzul, auzul, pipăitul, gustul şi mirosul.

„Expoziţia organizată în colaborare cu specialiştii Muzeului de Ştiinţele Naturii „Ion Borcea” Bacău este diferită prin faptul că, pe lângă suportul ştiinţific pe care-l aduce în faţa publicului, are un pronunţat caracter interactiv. Astfel, pentru fiecare dintre simţurile prezentate, expoziţia cuprinde şi module interactive, care, prin intermediul experimentelor şi exerciţiilor pe care le cuprind, ajută vizitatorul să descopere importanţa fiecărui simţ în parte: văzul, auzul, pipăitul, gustul şi mirosul”, a declarat Mădălin Şerban, managerul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi.

Astfel, vizitatorul va putea afla detalii despre propriile simţuri testându-le în cadrul expoziţiei. Cunoaşterea celor cinci simţuri şi aducerea acestora în atenţia publicului este o temă adesea solicitată de profesorii de biologie precum şi de învăţătorii şi educatorii care organizează vizite la muzeu.

Expoziţia  „Cinci simţuri – un univers” va putea fi vizitată la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi până pe data de 1 martie 2015.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite