Evoluţia speciei umane, văzută prin ochii unui artist plastic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Expoziţia reprezintă o iniţiaţivă unică în România, prin care artistul plastic Eduard Olaru dezvăluie misterele şi uluitoarea aventură a evoluţiei.

Vineri, 8 mai 2015, de la ora 13.00, la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi va avea loc vernisajul expoziţiei „Evoluţia speciei umane”, ilustrată prin portrete şi fosile, manifestare iniţiată de Asociaţia pentru Dezvoltare Intelectuală şi Personală din Bucureşti (ADIP) şi organizată în colaborare cu instituţia gazdă.

Expoziţia reprezintă o iniţiaţivă unică în România, prin care artistul plastic Eduard Olaru dezvăluie misterele şi uluitoarea aventură a evoluţiei, prezentând peste 90 de reconstrucţii forensice în 69 de planşe educative ce ilustrează complexitatea arborescentă a hominizilor, modul de viaţă al acestora şi particularităţile anatomice ale fiecărei specii în parte.

Manifestarea face parte din programul educaţional „Proiectul Descendenţei – O epopee a speciei umane”, realizat de Asociaţia pentru Dezvoltare Personală şi Intelectuală prin conferinţe, expoziţii şi prezentări publice pe tema descendenţei speciei umane.

Expoziţia „Evoluţia speciei umane” va putea fi vizitată la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi până pe data de 28 iunie 2015.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite