E acuzat de trafic de minori, trafic de persoane, proxenetism şi spălare de bani, dar se bucură de libertate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat este anchetat de procurorii DIICOT Galaţi pentru că a racolat şi exploatat sexual mai multe tinere şi minore timp de nouă ani, dar judecătorii consideră că individul nu prezintă pericol social şi l-au plasat în arest la domiciliu.

Marian Felea, Daniel Felea şi Alina Tăbăcaru sunt acuzaţi de procurorii DIICOT că au racolat, transportat şi cazat mai multe fete, obligându-le ulterior să practice cea mai veche meserie din lume. Gruparea infracţională se orienta cu predilecţie către tinere şi minore ce proveneau din familii dezorganizate sau cu probleme financiare, în special din mediul rural.

Anchetatorii au descoperit că Marian Felea a racolat în perioada 2005-2007 un număr de 5 fete, pe care le-a forţat apoi să se prostitueze în oraşul Padova din Italia. Procurorii DIICOT estimează că proxenetul a obţinut de pe urma exploatării sexuale a fetelor peste 200.000 de euro. Individul a continuat să racoleze tinere şi în perioada 2013-2016, timp în care a obţinut din prostituţie încă 100.000 de euro.

Marian Felea şi Daniel Felea au încercat să spele banii, cumpărând imobile în Galaţi şi în zonele limitrofe prin diverşi interpuşi. DIICOT Galaţi a efectuat mai multe percheziţii, în urma cărora a ridicat în vederea confiscării de la locuinţele proxeneţilor diverse înscrisuri, bani, telefoane mobile şi maşini.

Marian Felea este acuzat acum de comiterea a patru infracţiuni extrem de grave, pornind de la trafic de minori, trafic de persoane şi până la proxenetism şi spălare de bani, dar judecătorii nu par să fie impresionaţi de ”palmaresul” acestuia. Tribunalul Galaţi l-a plasat pe bărbat în arest la domiciliu, iar pe 6 ianuarie instanţa a prelungit măsura cu încă 30 de zile.

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite