Donaţie de aparatură medicală pentru Spitalul Judeţean „Sf. Apostol Andrei” din partea ArcelorMittal Galaţi
0„În ciuda dificultăţilor cu care ne confruntăm în prezent, continuăm planul nostru multi - anual de sprijinire a sistemului local de sănătate”, a declarat Bruno Ribo, Director General al ArcelorMittal Galaţi.
Combinatul siderurgic gălăţean continuă să sprijine sistemul medical local donând echipamente de ultimă generaţie.
Compania a achiziţionat şi a donat o lampă pentru o masă de chirurgie în folosinţa Secţiei de Chirurgie Plastică şi Reparatorie, un Motor B Braun pentru intervenţii chirurgicale de specialitate pentru Secţia de Ortopedie precum şi două monitoare de funcţii vitale şi două electrocardiografe pentru Unitatea de Primire Urgenţe, din cadrul Spitalului „Sf. Apostol Andrei” din Galaţi.
„În ciuda dificultăţilor cu care ne confruntăm în prezent, continuăm planul nostru multi - anual de sprijinire a sistemului local de sănătate”, a declarat Bruno Ribo, Director General al ArcelorMittal Galaţi. „În viitor, vom continua să ne implicăm în proiecte locale axate pe sănătate şi educaţie, în conformitate cu strategia noastră pe termen lung de responsabilitate socială”.
„Aceste donaţii rezolvă probleme critice ale Spitalului Judeţean”, a declarat Dr. Mihaela Debita, Directorul Spitalului Judeţean „Sf. Apostol Andrei” din Galaţi. „Ne exprimăm speranţa privind continuarea acestei colaborări”.
ArcelorMittal Galaţi este un partener pe termen lung al sistemului medical local, în conformitate cu strategia sa de responsabilitate socială. Recent, Compania a oferit un echipament de anestezie pentru Spitalul CFR Galaţi, a donat o serie de echipamentele necesare Spitalului Judeţean „Sf. Apostol Andrei” din Galaţi şi a sprijinit, în acelaşi timp, o serie de proiecte locale axate pe educaţie.