Deţinuţii merg la film: nu vor vedea comedii, ci un documentar despre dramele consumatorilor de droguri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Filmele îi vizează în special pe foştii consumatori de droguri. Foto: Adevărul
Filmele îi vizează în special pe foştii consumatori de droguri. Foto: Adevărul

Timp de două luni, la nivelul tuturor unităţilor de detenţie din sistemul penitenciar, se va desfăşura o campanie de informare antidrog adresată persoanelor private de libertate. Administraţia Penitenciarului din Galaţi speră să-i convingă pe deţinuţi cu câteva pelicule, difuzate prin televiziunea internă, că nu este bine să consume droguri.

În cadrul Penitenciarului Galaţi, în colaborare cu Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Galaţi, se va difuza, în perioada menţionată, un spot de promovare a serviciilor de asistenţă integrată şi reintegrare socială, prin intermediul televiziunii cu circuit închis, precum şi un film documentar având ca tematică fenomenul consumului de droguri.

De asemenea, vor fi organizate sesiuni de informare şi sesiuni de dezbateri pe marginea informaţiilor prezentate în spotul de promovare şi în filmul documentar privind fenomenul consumului de droguri. La finalul campaniei se va realiza o evaluare a cunoştinţelor acumulate, prin discuţii interactive între coordonatori şi persoanele private de libertate.

„Prin acest demers vrem să conştientizăm şi să informăm populaţia din penitenciar asupra efectelor consumului de droguri, precum şi creşterea gradului de informare a foştilor consumatori de droguri care se pregătesc pentru liberare, cu privire la posibilitatea de accesare a serviciilor integrate existente la nivel naţional”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Galaţi, Simona Costache.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite