Curăţenie de toamnă prin pieţele gălăţene. Se caută traficanţi de ţigări de contrabandă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
tigari contrabanda

Lucratori din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Galaţi au prins aseară, în zona unei pieţe din municipiul Galaţi, un bărbat care desfăşura activităţi de colectare a ţigărilor de contrabandă aduse de peste Prut.

„Pentru efectuarea cercetărilor persoana a fost condusă la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Galaţi. În urma verificărilor, lucrătorii noştri au stabilit că aceasta este cetăţean român în vârstă de 44 de ani, cu domiciliul în municipiul Galaţi, iar in urma controlului bagajelor personale au descoperit 2.600 de ţigarete mărcile Viceroy şi Plugaru de provenienţă Ucraina şi respectiv R. Moldova. Bărbatul a declarat că a colectat ţigaretele de la diferite persoane urmând a le revinde şi astfel a obţine un profit din acestea”, ne-a explicat purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Galaţi, Ion Irimia.

Ţigările în valoare de 500 de lei au fost ridicate în vederea confiscării, poliţiştii de frontieră întocmind pe numele bărbatului lucrare penală, aceasta fiind cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite