Cum a tocat România 80 de milioane de euro pentru ghetoul din mijlocul câmpului. Istoria cartierului-fantomă construit în judeţul greşit

Peste 1.000 de oameni trăiesc în condiţii mizere în blocuri construite de oraşul Galaţi pe teritoriul judeţului Brăila. Nu au acces la o unitate de învăţământ, nu au acces la medic, iar canalizarea este deservită de o fosă septică improvizată, care poluează pânza freatică.

Extinderea marilor oraşe ale României, mereu în căutarea de noi spaţii pentru locuit, s-a făcut, în ultimele decenii, în cele mai ciudate moduri. Dincolo de aberaţiile urbanistice ce au sluţit faţa multor oraşe şi de distrugerea fără milă a clădirilor istorice, pentru a face faţă unor uriaşi din beton şi din sticlă, fenomenul migrării orăşenilor către suburbii a luat şi el amploare.

Aşa s-a ajuns ca multe localităţi urbane să furnizeze comunităţi prospere pentru comunele învecinate, în complexuri imobiliare construite de dezvoltatorii aflaţi la vânătoare de terenuri ieftine (deci cu profit bun la vânzarea locuinţelor), dar şi la situaţii aberante, în care noile cartiere seamănă de fapt cu nişte ghetouri lipsite de facilităţi sociale elementare.

Un caz cu totul aparte – dat fiind că la mijloc sunt o mulţime de bani publici - poate fi întâlnit la Galaţi, unde autorităţile locale au reuşit performanţa unică de a construi un nou cartier al oraşului pe teritoriul altui judeţ, într-o tentativă megalomană de a uni Galaţiul cu Brăila prin construirea unei aşezări noi, care să includă investiţii spectaculoase, de tipul stadion de 40.000 de locuri, pod peste Dunăre, aeroport, hoteluri, un mega-parc de distracţii, mall-uri, spital regional samd.

„Copilul” lui Durbacă, adoptat de Miron Mitrea

„Părintele” proiectului a fost actualul deputat ALDE Eugen Durbacă, cel care a şi câştigat alegerile pentru primăria Galaţi, în 1994, marşând pe proiectul „Europolis 2000”, care presupunea construirea, între Galaţi şi Brăila, a unui cartier cu 7.500 de locuinţe, 30.000 de locuitori, cu aeroport, stadion cu 40.000 de locuri, mall-uri, pod peste Dunăre, un uriaş parc de distracţii şi un imens cartier de case (terenurile urmând să fie concesionate la preţuri modice) întins pe vreo 500 de hectare.

Chiar dacă proiectul lansat de Durbacă s-a dovedit doar o promisiune electorală deşartă, ideea a fost preluată din zbor de PSD, în 2002, atunci când primarul Dumitru Nicolae, sprijinit de Miron Mitrea (pe atunci ministrul lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei) şi de Dan Nica (ministrul al tehnologiei informaţiei), o repune pe tapet.

Schiţa mega-proiectului de la Galaţi FOTO planşa prezentată publicului de către edilii Galaţiului

Mai mult decât atât, printr-o hotărâre dată de Guvernul Adrian Năstase în 2002 (H.G. nr. 512) oraşului Galaţi i se atribuie 1.000 de hectare de teren aflat peste râul Siret, pe teritoriul judeţului Brăila (mai exact al comunei Vădeni), pentru a se construi acolo un cartier cu finanţare de la Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL), dar şi de la bugetul local (pentru partea de infrastructură).

Lucrările încep în primăvara lui 2003, concomitent cu o avalanşă de scandaluri şi de procese. Licitaţia pentru construcţie (câştigată de firmele Vega 93 şi Citadina – ambele din cercul de interese PSD) este organizată la circa o lună după începerea lucrărilor, iar autorităţile brăilene deschid mai multe procese prin care cer anularea transferului terenului, pe motiv că se încalcă legea privind organizarea administrativă a României.

Un proces deschide şi societatea agricolă ce avea în exploatare terenul, care cere despăgubiri pentru rezilierea contractului de concesiune înainte de expirarea termenului stabilit.

Gălăţeni doar pe hârtie

Tocmai ca urmare a acestor procese (care s-au întind pe mai bine de un deceniu) avea să se ajungă la o situaţie aberantă: toţi cei 1.000 de locuitori ai cartierului nou apărut (denumit iniţial „Siret”, iar apoi botezat, cu pompă, „Dimitrie Cantemir”), sunt gălăţeni doar de formă.

Ei îţi plătesc impozitele la primăria Galaţi, însă orice autorizaţie de lucrări din zonă se obţine de la primăria comunei brăilene Vădeni. Ba chiar, până acum patru ani, reşedinţa oficială din cărţile de identitate era pe comuna Vădeni, nu pe Galaţi.

Şi mai ciudat este că amintitul cartier (în care sunt 348 de apartamente de bloc şi două străzi (Berlin şi Dimitrie Cantemir) nu există, deşi au trecut zece ani de la darea în folosinţă (locuinţele au fost repartizate, cu chirie, de către Primăria Galaţi), nici măcar o grădiniţă, un cabinet medical sau un magazin.

Locuitorii cartierului trebuie să meargă la Galaţi (cale de trei kilometri dus şi trei întors), la muncă, la şcoală sau la medic. O pot face pe jos, cu transportul public (care are câteva curse pe zi) sau cu maşina personală, însă în acest din urmă caz au nevoie de rovignetă, dat fiind că trebuie să meargă circa un kilometru pe un drum naţional.

Bani cu toptanul pentru un ghetou în câmp

Construirea celor 348 de apartamente, precum şi a reţelelor de utilităţi şi a străzilor a consumat de la bugetul public (naţional şi local) peste 80 de milioane de euro, ceea ce duce costurile undeva la 230.000 de euro pentru fiecare apartament (modest) de bloc în parte.

Însă cheltuielile nu s-au încheiat. O verificare făcută de Curtea de Conturi în 2015 a scos la iveală că amintitul cartier nu are staţie de epurare, toată mizeria fiind colectată într-un soi de fosă septică improvizată, care poluează pânza freatică din zonă. Şi mai grav este că municipalitatea gălăţeană a plătit unei firme private (Unicom SA), aflată acum în faliment, suma de 2,2 milioane de lei pentru realizare investiţiei, însă banii s-au „topit” pe nu se ştie ce, aşa că situaţia a intrat în vizorul procurorilor.

Pseudo-cartierul Dimitrie Cantemir din Galaţi FOTO C Crângan

Până când se va desluşi însă cine-i vinovat, primăria Galaţiului a demarat noi lucrări pentru realizarea staţiei de epurare, care ar putea fi gata la jumătatea anului 2017. Asta dacă nu dispar din nou banii fără urmă.

Locuitor: „E mai rău ca la ţară”

Cât priveşte confortul din cartierul „Dimitrie Cantemir”, locuitorii acestuia nu au deloc motive de încântare. „Unii ne-ar putea invidia că locuim într-o oază de linişte, lângă pădure şi aproape de Siret şi de Dunăre. Însă nu-i nici o afacere. E mai rău ca la ţară. Vara suntem invadaţi de ţânţari, de furnici, de păianjeni şi de toate gângăniile posibile, iar viaţa fără şcoală, fără medic, fără magazin, fără nicio utilitatea urbană, este foarte stresantă”, ne-a povestit Liviu Popa, unul dintre locuitorii cartierului.

Uneori, din ceea ce spun oamenii, printre blocuri se aventurează şi câte un mistreţ, câte un vulpe sau câte o căprioară, care revendică oarecum firesc teritoriul urbanizat peste noapte.

Edilii Galaţiului spun că extinderea cartierului la dimensiunea gândită iniţial nu mai este posibilă în actualele condiţii, însă că nişte blocuri în plus şi ceva utilităţi sociale s-ar mai putea face. Până una-alta, singurii care par interesaţi de cei 1.000 de oameni de la marginea lumii par a fi doar cei de la Arhiepiscopia ortodoxă a Dunării de Jos, care au început construirea unei capele în zonă.