Cum au schimbat Făt-Frumos şi Ileana Cosânzeana mitologia românească. Basmele cu regi, prinţese şi vrăjitoare care i-au fermecat pe români

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Făt-Frumos şi Ileana Cosânzeana Foto: forum-family.forumfamilly.com
Făt-Frumos şi Ileana Cosânzeana Foto: forum-family.forumfamilly.com

Românii au avut din cele mai vechi timpuri foarte multe obiceiuri, dar au scris şi numeroase basme şi poeme referitoare la dragoste, credinţă, dar şi la regi şi vrăjitoare. Poeţii, scriitorii şi istoricii au colecţionat de-a lungul secolelor poeme şi balade, încercând să descrie cât mai bine posibil obiceiurile şi tradiţiile legate de diferite evenimente din an.

Unul dintre cei mai cunoscuţi colecţionari de basme româneşti a fost povestitorul şi nuvelistul Ion Creangă, care a dat viaţă unor poveşti precum Harap Alb sau Fata Babei şi Fata Moşului.

Poetul Vasile Alecsandri a publicat una dintre cele mai apreciate variante ale baladei Mioriţa, un poem filozofic, ce se centrează în jurul complotului a doi ciobani de a-l omorî pe un al treilea din cauza invidei ce i-o poartă pentru starea lui materială.

Un alt cunoscut colecţionar de basme preluate din folclor a fost Petre Ispirescu, care a publicat în secolul al XIX-lea un număr impresionant de volume conţinând foarte multe nuvele scurte şi basme din mitologie.

Ele sunt centrate în jurul unor personaje populare asemeni lui Făt-Frumos, prinţesa Ileana Cosânzeana, monştrii Zmeu sau Căpcăun, dragonul Balaur sau creaturi fantastice ca buna Zână şi malefica Muma Pădurii.

Zânele ocupă un loc important în mitologia românească, având statut de semidivinităţi sau chiar divinităţi. Poporul român, asemenea grecilor, le-a considerat de-a lungul timpului zeiţe, ele find văzute ca pe nişte fecioare bune, frumoase, luminoase şi zvelte.

Stăpâna tuturor zânelor e Zâna Zânelor (sau Crăiasa Zânelor), care este veşnic tânără. Se spune că o fecioară va începe să îmbătrânească numai după ce se mărită, iar după acest moment îşi va pierde şi atributele de zână, dar şi imortalitatea.

Unul dintre cele mai cunoscute personaje din mitologia românească este Ileana Cosânzeana, numele său apărând în balade, basme şi culegeri folclorice. Aceasta este cunoscută şi sub alte nume: Chira Chiralina, Inia Dinia şi  Iana Sânziana.

În unele zone ale ţării numele său este deformat ( Iana Simziana), fiind cunoscută ca o zână bună, ce este considerată sora Soarelui, ce ar proveni dintr-una din zeităţile întâlnite la romani, Diana, după cum menţionează chiar Mircea Eliade.

Zeiţa a fost extrem de cunoscută în Dacia romană, cel mai probabil din cauza asemănării cu o zeiţă locală, Bendis, ambele fiind divinităţi selenare.

Făt-Frumos şi fatalitatea poporului roman

Probabil cel mai cunoscut personaj din mitologia românească este Făt-Frumos, care nu este înfăţişat nici ca intelectual, nici ca războinic.

În vechile povestiri, Făt-Frumos respectă natura care îl înconjoară.  El nu va apărea niciodată ca un  distrugător al naturii şi nu vânează din plăcere, ci doar pentru a-şi potoli foamea.

Paradoxal, Făt-Frumos nu este un aventurier, deşi toate întâmplările legate de acesta par o serie de aventuri. El intră în Celălalt Tărâm pentru că este forţat să o facă şi e mereu însoţit de un ajutor de nădejde: Calul Năzdrăvan.

Există numeroase poveşti cu Făt-Frumos, care, de cele mai multe ori, se aseamănă între ele, chiar dacă numele acestuia se mai schimbă. Făt-Frumos mai este cunoscut şi ca Agheran Viteazul , Aleodor Împărat,  Voinic de Plumb, Voinic-cel-cu-cartea-n-mână-născut,  Ioniţă Făt-Frumos, Tuliman, Petru Cenuşă şi Piperuş Petru.

Cea mai fascinantă parte a poveştilor cu Făt-Frumos este drumul pe care acesta trebuie să îl aleagă. Întotdeuna este vorba de o variantă imposibilă, ilustrată cel mai bine de Sfânta cu care acesta se întâlneşte şi care îi spune:  „Dacă o vei lua la stânga te vei căi, dacă o vei lua la dreapta iarăşi te vei căi!”.

Practic, este o reflectare a istoriei poporului român, care a fost nevoit să aleagă întotdeuna între turci şi austro-ungari, fiecare dintre variante dovedindu-se la fel de proastă. Este, de fapt, o expresie a fatalităţii poporului român.

Ielele, nemuritoare şi răzbunătoare

Ielele se apropie ca descriere de nimfele greceşti şi elfele germanice, fiind descrise drept fiinţe supranaturale. Acestea mai sunt cunoscute şi ca Mândre, Izme, Fecioare, Zânioare, Sfinte de noapte, Şoimane, Dânse, Rusalii, Măiestre şi Albe.

Bogdan Petriceicu Haşdeu chiar le individualizează: Trandafira, Păscuţa, Cosânzeana, Dumernica, Lemnica, Roşia, Todosia, Săndălina, Ruxanda, Rudeana, Ruja, , Orgişceana, Foiofia şi Bugiana.

În mitologia românească, Ielele sunt descrise ca nişte fete tinere, nemuritoare, voluptoase, dar care pot deveni răzbunătoare şi rele.

În unele poveşti ele au capacitatea de a zbura şi sunt, de regulă, semi-dezbrăcate. Pentru cei mai mulţi dintre oameni ele sunt invizibile, însă unii dintre ei le pot vedea doar noaptea.

Trupurile lor sunt mlădioase şi au voci care te vrăjesc, ielele fiind considerate excelente dansatoare şi cântăreţe cu voci incredibile.

Dansul lor preferat este hora. Se spune că pe locul unde ielele incing hora nu mai creşte iarba, iar crengile copacilor rămân arse, ca şi cum ar fi fost lovite de un foc puternic.

Din poveştile care s-au păstrat nu rezultă exact unde locuiesc ielele, existând mai multe variante. În unele se spune că ar locui în văzduh, iar în altele ielele locuiesc în păduri sau peşteri şi se îmbăiază în izvoare.

Cert este un lucru: ielele sunt diabolice. Pedepsele la care îi supun pe cei care îndrăznesc să le nesocotească obiceiurile sunt teribile.

Nefericiţii care îndrăznesc să lucreze în zilele care le sunt consacrate vor fi ridicaţi de iele în vârtejuri,  iar cei care au călcat pe locul unde au jucat hora, îşi vor pierde minţile.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite