Cum a reuşit fostul administrator al unei asociaţii de proprietari să scape şi de închisoare, dar şi de obligaţia de a restitui 130.000 de lei, cu care a delapidat asociaţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Proprietarilor nu le-a venit să creadă ce datorii acumulase asociaţia Foto: Adevărul
Proprietarilor nu le-a venit să creadă ce datorii acumulase asociaţia Foto: Adevărul

Decizie inexplicabilă a Judecătoriei Galaţi, care a decis pe 28 iunie să respingă o cerere venită din partea proprietarilor arondaţi asociaţiei 245 din Galaţi, ce viza revocarea suspendării executării pedepsei în cazul fostului administrator al asociaţiei, Elena Fotache.

Proprietarii de apartamente ce fac parte din asociaţia 245 din Galaţi au cerut lămuriri la Apaterm şi Apă Canal, după ce au aflat că datoria asociaţiei către cele două societăţi furnizoare de utilităţi totaliza 130.000 de lei, reprezentând datorii şi penalităţi.

Asta în condiţiile în care locatarii nu ştiau absolut nimic de o asemenea datorie şi nici nu existau rău platnici la întreţinere.

De altfel, la panoul de afişaj al datoriilor la întreţinere apărea un debit total mult mai mic, de doar 38.962 de lei.

Când oamenii au luat-o la întrebări pe Elena Fotache, fostul administrator a recunoscut că nu a rezistat ispitei de a lua din banii asociaţiei pentru a-şi rezolva nişte probleme personale, dar s-a obligat să îi restituie într-un an de zile. 

Judecătorii au manifestat clemenţă faţă de Elena Fotache, condamnând-o la patru ani de închisoare, dar cu suspendarea executării, după ce a delapidat asociaţia pe care a condus-o cu 130.000 de lei.

Femeia a fost obligată să restituie paguba creată asociaţiei de proprietari 245, însă până acum aceasta nu a dat niciun semn că ar vrea să îşi repare greşeala.

În aceste condiţii, proprietarii arondaţi asociaţiei 245 din Galaţi au cerut Judecătoriei Galaţi revocarea suspendării executării pedepsei în cazul fostului administrator al asociaţiei.

Oamenii au demarat anterior şi procedura de executare silită împotriva Elenei Fotache, punând în executare o decizie definitivă a Curţii de Apel Galaţi.  

Membrii asociaţiei 245 s-au folosit de condiţia impusă de instanţa de judecată pentru ca Elena Fotache să se bucure în continuare de libertate: fostul administrator trebuia să returneze cei aproape 130.000 de lei pe care i-a delapidat de la asociaţia pe care o administra, în caz contrar urma să ajungă după gratii.

Aceasta nu a mai returnat însă nici măcar un leu, iar Judecătoria Galaţi  a decis în mod bizar pe 28 iunie să respingă cererea proprietarilor. Decizia îi pune acum pe gălăţenii arondaţi asociaţiei 245 din Galaţi în situaţia să plătească din propriile buzunare paguba creată de fostul administrator, care nici nu va răspunde penal pentru ce a făcut.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite