Cum ne limitează încăpăţânarea. Afectează sistemul osos şi e dezastruoasă pentru copii şi relaţia de cuplu
0
Încăpăţânarea reprezintă un program mental prin care o persoană stăruie de multe ori prosteşte în continuarea unei acţiuni, deşi are argumente că trebuie să se oprească sau să folosească o altă abordare. Persoanele încăpăţânate sunt extrem de dificile şi comit des greşeli pe care nu le recunosc sau aleg să paseze responsabilitatea către alte persoane.
O persoană încăpăţânată va ieşi mereu în evidenţă în propria familie sau în grupul social din care face parte prin modul său habotnic de a se manifesta şi acţiona. Astfel de indivizi confundă încăpăţânarea cu perseverenţa.
”Încăpăţânarea poate fi moştenită sau dobândită. Există o parte pozitivă a încăpăţânării, fiind vorba de perseverenţă, dacă această nuanţă este înţeleasă corect. Oamenii perseverenţi reuşesc să îşi atingă scopurile. Cei încăpăţânaţi nu fac altceva decât să îşi blocheze ţelurile”, explică psihologul Stelian Chivu.
Încăpăţânarea reprezintă, de fapt, un conflict pe care cel în cauză îl are cu sine însuşi, dar şi cu persoanele cu care interacţionează în exterior. Cele mai grave manifestări ale încăpăţânării se manifestă la copii, care tind să se formeze astfel dacă părinţii nu conştientizează la timp pericolul şi nu acţionează în consecinţă.
”Copilul încăpăţânat va deveni un adult cu multe frustrări şi puţine calităţi. Şi asta pentru că încăpăţânarea amplifică egoul, ceea ce conduce la crearea unei serii de dezechilibre în organism, pornind de la cele mentale, până la cele emoţionale şi fizice”, punctează Stelian Chivu.
O scurtă analiză a unei persoane încăpăţânate va scoate la iveală faptul că aceasta este fericită doar când i se dă dreptate sau când reuşeşte să demonstreze în faţa celorlalţi că are un punct de vedere viabil, iar acest lucru se întâmplă foartare rar. Persoanele căpoase, cum li se mai spune în popor, consumă foarte multă energie, fiind comparate de specialişti cu maşinile care urcă o pantă tractând o remorcă şi cu frâna de mână trasă.
”Persoanele încăpăţânate devin de multe ori infantile prin modul de manifestare şi dezvoltă în timp un comportament antisocial. În popor chiar sunt numiţi <<Gică contra>>. Încăpăţânarea este asociată cu lenea, neglijenţa şi nepriceperea. Din cauza îndărătniciei de care dau dovadă, îşi afectează în timp şi dezvoltarea intelectuală şi pe cea emoţională. Mai rău, este că aceste persoane nici nu vor să se dezveţe de obiceiurile proaste şi să deprindă lucruri bune, sănătoase”, susţine psihologul Stelian Chivu.
Psihologia îndărătniciei şi cu se confundă
Cei care se confruntă cu încăpăţânarea sunt, de regulă, extrem de individualişti şi au tendinţa de a crede că au dreptate în tot ceea ce fac şi spun. Grav este că astfel de persoane au tendinţa de a se rutina excesiv, necunoscând de multe ori decât drumul de la serviciu către domiciliu. Încăpăţânarea îi limitează foarte mult, astfel încât ajung să nu îşi dorească să cunoască mai mult decât ceea ce ştiu deja.
”Încăpăţânatul nu are idealuri, scopuri mai înalte. Ţinta lui este să i se dea mereu dreptate sau să fie doar ascultat. Acesta va deveni un foarte fin manipulator, în special în familie. Când se confruntă cu o situaţie limită în viaţa personală sau profesională, ies la iveală imediat defectele. Nu are încredere în sine, nu are voinţă şi nici putere de a lua o decizie. De multe ori, îi va lăsa pe alţii să facă un lucru, iar apoi va încerca să îşi atribuie rezultatele”, detaliază psihologul Stelian Chivu.
Există o psihologie aparte a încăpăţânatului şi nu oricine poate interacţiona cu astfel de persoane. De multe ori, acestea confundă încăpăţânarea cu libertatea şi independenţa, crezând că pot face orice, oricând, chiar dacă le încalcă în mod evident drepturile celorlalţi. Dacă cineva le spune ceva, se victimizează şi consideră că ceilalţi încearcă să îi limiteze.
”Persoanele încăpăţânate vorbesc de libertate, însă doar în sensul de a li se respecta lor acest drept. Au tendinţa de a deveni foarte dure cu persoanele dragi, fiind extrem de critice la adresa lor, de cele mai multe ori fără motiv. Dacă trebuie să se implice într-o anumită acţiune, vor ezita şi de cele mai multe ori nu vor face nimic, pentru că nu au suficientă energie pentru acest lucru”, explică Stelian Chivu.
În timp, încăpăţânaţii încep să aibă probleme serioase cu oasele şi sistemul muscular. Se produce practic o rigidizare a sistemului osos. Explicaţia este simplă. Rigiditatea mentală conduce la rigiditate emoţională, care va somatiza în sistemul osos. Astfel de persoane nu ştiu când să tacă şi când să cedeze, să lase puţin şi de la ele, iar în final vor avea mai mult de pierdut, ceea ce va crea un conflict interior foarte puternic.
”Pentru relaţia de cuplu, încăpăţânarea este dezastruoasă. De cele mai multe ori, astfel de relaţii se destramă foarte repede din cauza refuzului unuia dintre parteneri de a-l asculta la modul real pe celălalt şi de a-i da dreptate atunci când acest lucru este evident”, ţine să scoată în evidenţă psihologul Stelian Chivu.
Vindecare pas cu pas
În spatele acestei îndărătnicii stă o mare frică de schimbare. Primul pas spre vindecare este conştientizarea stării cu care se confruntă astfel de persoane. Şi asta pentru că multe dintre ele nu consideră că problema este la ele, ci la ceilalţi. Odată făcut acest lucru, trebuie să se înarmeze cu voinţă pentru a începe efectiv să se schimbe.
”În familie, e nevoie de o răbdare de fier cu persoanele încăpăţânate pentru a le scoate din starea lor, din programele mentale după care funcţionează. Trebuie identificată în special cauza încăpăţânării şi apoi să se înceapă o comunicare cu cel drag despre aceasta, dar şi despre efectele pozitive pe care le va avea schimbarea în viaţa sa. Abia apoi se va putea trece la paşii efectivi de schimbare, ale cărei efecte se vor produce în timp”, susţine psihoogul Stelian Chivu.
Primul lucru pe care un încăpăţânat trebuie să îl facă este să comunice mai mult cu cei din jurul său şi să înceapă să accepte că există puncte de vedere la fel de bune ca şi al lui. Trebuie să se deschidă mai mult şi în special să fie mai curios legat de orice aspect al vieţii. Toate acestea trebuie dublate de consecvenţă, pentru că o astfel de persoană poate începe să se schimbe, dar va renunţa relativ repede din diverse motive, reale sau imaginare.
”În final, va înţelege că trebuie să îşi ofere lui libertatea de a alege, dar să ofere şi celorlalţi acelaşi drept. Încăpăţânatul trebuie să iasă din bula lui şi să se integreze în diverse grupuri sociale, în funcţie de ce îi place să facă. Este bine să îşi aleagă şi un model pozitiv de urmat, ca să poată înţelege şi să poată deprinde, la rândul lui, acele calităţi atât de necesare pentru schimbarea pe care trebuie să o facă în viaţa lui”, conchide psihologul Stelian Chivu.
Se încarcă comentariile...
