Criza refugiaţilor, de la buza şanţului: „Ai auzit, fă? S-o umplut Jărmania de arabi, de nu mai au loc ai noştri!”

Văzută dinspre reprezentanţii societăţii civile româneşti, criza europeană a refugiaţilor nu seamănă de nicio culoare cu „filmul” trăit de o bună parte din migraţia românească. Şi nu vorbesc aici de migraţia aceea admirabilă, care a apucat calea străinătăţii pentru a munci pe brânci, pentru o plată pe măsură, ci de ceilalţi.

Septembrie 2015, localitatea Frumuşiţa din judeţul Galaţi. Agora satului. Un grup de doamne de o etnie oarecare (ca să respect principul nediscriminării) poartă discuţii aprinse pe buza şanţului comunal.

„Ai auzit, fă? S-o umplut Jărmania de arabi, de nu mai au loc ai noştri!”, se zborşeşte inexplicabil una mică şi slabă la alta mică şi grasă. Scuzaţi cuvântul „grasă”. Am vrut să zic „o doamnă cu greutatea corporală peste medie”.

„Dei dracu’, fă! Ce ne interesează pe noi cin’ se duce la Jărmania? Să mă pupe-n c...r toţi”, îi răspunde, ţâfnoasă, doamna dolofană, de ai fi zis că tocmai a aflat că i s-a tăiat ajutorul social şi dreptul la pachetele cu alimente de la UE.

„Io-i dau dracu’, fă, dar să ştii că nu-i chiar aşa. Că ş-al meu, ş-al tău, îs tot la Jărmania. Ş-or să ni-i dea acasă arabiţoii, că să ocupă de ei toati locurili bune. Al meu are un metru ş-oleacă, nu face faţă la arăboii ăia de doi metri ş-o sută şî-un pic de kile”, îi explică, pe un ton uşor complice, slăbănoaga.

„Să mă pupe-n c...r!”, insistă psihedelic supraponderala, care se pare că are o mică obsesie în ceea ce priveşte relaţia cu terţii a propriului dos.

„Să te pupe! Dar hai mai bine să bem o vodcă!”, devine conciliantă doamna sfrijită, care pune astfel capăt, cel puţin pentru moment, dezbaterii publice despre politica europeană faţă de refugiaţii de război din Orient.

Celălalt "film", despre ţâţa lăptoasă a Europei

Văzută dinspre reprezentanţii societăţii civile româneşti, criza europeană a refugiaţilor nu seamănă de nicio culoare cu „filmul” trăit de o bună parte din migraţia românească. Şi nu vorbesc aici de migraţia aceea admirabilă, care a apucat calea străinătăţii pentru a munci pe brânci, pentru o plată pe măsură, ci de CEILALŢI: cei care nu ştiu şi nici nu vor să pună osul la muncă, preferând să escrocheze, în toate felurile, lumea civilizată.

Ne place sau nu ne place, trebuie să admitem că România este pentru Europa principalul furnizor de infracţionalitate transfrontalieră. Din păcate, în acest moment noi suntem, ca naţiune, cei care asigurăm o mare parte din hoţii şi cerşetorii care au potopit Europa de Vest şi care se adapă cu nesaţ la generoasele servicii sociale ale ţărilor dezvoltate. Evident, la aceeaşi ţâţă lăptoasă râvnesc şi cei mai mulţi dintre refugiaţii care sosesc din Orient.

Trebuie să judecăm drept şi să recunoaştem, fără false porniri egalitariste, că nivelul ideologic/politic/civic al hoardelor care invadează Europa de câteva luni încoace este pe undeva cam pe la nivelul genunchiului broaştei.

Ce se ascunde sub pretextul fugii de război

Cu câteva excepţii (aş estima cam 8-10% din total), restul refugiaţilor (nişte „plăvani” numai buni de muncă) nu fug de fapt de persecuţiile din propria ţară (păi, nene, dacă eşti cu adevărat patriot – implică-te, nu fugi!), ci sunt în căutarea unui trai mai bun. Se vede după feţele lor relaxate, după trupurile bine hrănite şi după lenea suverană pe care o afişează.

Asistăm, de fapt, la una dintre cele mai vechi forme de migraţie: cea bazată pe criteriul confortului personal. Acelaşi mecanism i-a transformat pe primii oameni din vânători în agricultori, apoi pe ţărani în orăşeni, iar acum are tendinţa de a transforma populaţia din statele sărace în mase uriaşe de asistaţi sociali în lumea civilizată.

Nici nu-i chiar de mirare, de altfel, că sirienii şi afganii renunţă la o existenţă pauperă, cu venituri medii (din muncă!) de nici 100 de euro pe lună pentru perspectiva traiului într-un stat civilizat, cu un ajutor social (deci fără muncă) de câteva sute de euro.

Dacă este să fim obiectivi, ar trebui să scoatem din ecuaţie chiar şi frica de un eventual plan musulman (fundamentalist) de invadare a Europei. Băieţii ăştia, care vin, valuri-valuri, dinspre Est sunt prea ocupaţi cu grija propriului burdihan şi a propriului portofel pentru a mai fi loc şi de alte „fiţe” cu subtrat religios.

De-abia în acest punct subiectul începe să devină interesant pentru români, căci cotele de refugiaţi şi temerile militar-religioase înseamnă fix pix pentru miile de „agore” româneşti de tipul celei din care relatam la începutul acestui text.

Despre locuri de vânătoare şi făţărnicii regale

Vrem sau nu vrem să o recunoaştem, avem peste două milioane de români de etnie minoritară, care au lăsat meleagurile mioritice pentru a se înfrupta din caritatea şi naivitatea vesticilor. Ei bine, ei se văd acum ameninţaţi, căci vine dinspre Asia o concurenţă din ce în ce mai acerbă. Asta înseamnă bani mai puţini şi chiar perspectiva pierderii „locurilor de vânătoare”, deci revenirea în sărăcia lucie de acasă.

Evident, românilor plecaţi la cerşit şi la furat  nu le pasă nici cât negru sub unghie de numărul de refugiaţi care vor pătrunde (cu sau fără cotă) în România. Nici rudelor rămase în ţară, la mica ciupeală din 416 şi din valuta produsă de-ai lor „afară” nu le pasă de asta. Este limpede că praful de pe tobă se-mparte uşor.

În schimb, pe ei îi atinge la lingurică invazia asiatică din „Jărmania”, Anglia sau Franţa, acolo unde emigranţii noştri chiar au ce pierde. Restul dezbaterilor despre criza emigranţilor chiar n-au nicio altă legătură cu România.

În definitiv, nici unul dintre asiaticii pribegi nu vrea să se stabilească în ţara Mioriţei, oricât de mult ne-ar plăcea nouă să credem că prinţul Charles are dreptate şi că avem o ţară nemaipomenită. Trebuie să ne aducem aminte că, în urmă cu ceva decenii, cam la fel se-ntâmpla şi cu amărâţii din coloniile africane, pe baza cărora se defineau curente în artă şi se „croşetau” scenarii romantice despre comuniunea dintre om şi natură.

Se vede treaba că făţărnicia e o boală veche a regalităţii europene şi că este sublim să admiri simplitatea sărăciei atunci când tu eşti insuportabil de bogat!