Crima care a cutremurat Galaţiul în anii '50: o misterioasă asasină a ucis cu lovituri de ciocan şi de toporişcă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Puternice echipe de poliţişti au fost mobilizate pentru a o găsi pe Ruxanda Menegatos. Foto: Adevărul
Puternice echipe de poliţişti au fost mobilizate pentru a o găsi pe Ruxanda Menegatos. Foto: Adevărul

Galaţiul a fost zguduit de evenimentele din luna iunie 1947, desprinse parcă din filmele de acţiune. Cea care a înspăimântat atunci un oraş întreg a fost Ruxanda Menegatos, o femeie de moravuri uşoare şi cu un trecut dubios. Aceasta şi-a ucis victima cu multiple lovituri de toporişcă şi ciocan.

Pe 18 iunie 1947, la orele 7 şi un sfert dimineaţa, un taxi se opreşte pe strada Răzvan Vodă, situată în valea oraşului, astăzi strada Cezar Bolliac, în dreptul casei al cărui proprietar era Grigore Roman, maistru la şantierul „Sovromtransnav” din Galaţi.

Din maşină a coborât o femeie bine îmbrăcată care, fără a bate la poartă, a intrat în curte şi de acolo în casă, unde a stat aproximativ 15 minute. „Nimeni dintre vecini nu a dat importanţă acestei vizite matinale, produsă cu puţin timp după plecarea la serviciu a lui Grigore Roman şi nimeni nu şi-a imaginat că în cele 15 minute s-ar fi putut produce un act al celei mai fioroase crime”, a relatat Marius Mitrof, consilier în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Galaţi.

Întâmplarea a făcut ca o vecină să vină, ca de obicei, în vizită la Anicuţa Roman, soţia maistrului, şi intrând în cameră a găsit-o pe aceasta într-o baltă de sânge. Imediat a dat alarma, iar vecinii îngrijoraţi au alergat în toate direcţiile, care să telefoneze soţului, care să anunţe Parchetul şi Poliţia, care să anunţe dispensarul medical, spre a-i veni în ajutor victimei care se zbătea în chinuri groaznice.

„La faţa locului a sosit imediat doctorul Nae Popescu, şeful dispensarului «Dr. Cantacuzino» din Piaţa Moruzi. Acesta i-a acordat doamnei Roman primele ajutoare, dispunând internarea de urgenţă la spital. A sosit şi soţul victimei care a constatat că pe lângă actul de agresiune asupra soţiei a fost şi jefuit de un aparat de radio, haine, lenjerie etc”, a explicat Marius Mitrof.

Comisarul Vasile Bostan, şeful comisariatului III de Poliţie, a sosit la faţa locului, fiind însoţit de comisarul-ajutor Balaci Ion. Împreună au întreprins primele cercetări. Potrivit acestora, modul neobişnuit al acestui act de cruzime urmat de jaf arată că făptuitorul cunoştea casa şi familia Roman. Criminalul a lucrat în deplină siguranţă şi cu mult sânge rece, la lumina zilei, fără să-i fie teamă că va fi surprins de cineva spre a-i stingheri abominabila faptă.

Cei doi poliţişti au reuşit să afle de la victimă, imediat ce aceasta şi-a revenit din leşin, că a fost „vizitată” de Ruxanda Menegatos care locuia câteva străzi mai încolo, mai aproape de port, şi anume pe strada Mircea Vodă, astăzi strada Mircea cel Bătrân. Fiind o veche cunoştinţă, a poftit-o în casă şi a tratat-o cu o cafea.

„Din vorbă în vorbă, «musafira» a rugat-o pe gazdă să o împrumute cu o importantă sumă de bani, fapt care i-a fost refuzat. În urma insistenţelor, Anicuţa Roman a acceptat să îi dea Ruxandei Menegatos suma de 100.000 lei, o sumă deloc de neglijat dacă avem în vedere că în acea perioadă zahărul se vindea cu 60.000-70.000 lei kilogramul, carnea de viţel cu 17.000-18.000 lei kilogramul, spanacul cu 1.500 lei kilogramul, porumbul cu 3.000 lei kilogramul, făina cu 4.000- 4.500 lei kilogramul, cutia de chibrituri cu 300 de lei, iar ţigările şi alcoolul se vindeau exclusiv la bursa neagră”, ne-a relatat Marius Mitrof, consilier în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Galaţi.

Lovitura „gangsterească” a produs emoţii

În momentul când gazda s-a îndreptat spre şifonierul din cameră încercând să deschidă uşa acestuia cu cheia, pentru a-i da banii, Ruxanda Menegatos s-a repezit asupra gazdei şi, pe la spate, i-a aplicat câteva lovituri puternice în cap cu un ciocan pe care îl avusese la îndemână. Victima a căzut fulgerător. Din acest moment, poliţiştii au trebuit să refacă tot traseul „gangsterei”.

„Probabil profitând de faptul că nu mai este stingherită, Ruxanda Menegatos a furat din şifonier suma de 3.500.000 lei, un aparat de radio, o valiză cu îmbrăcăminte, lenjerie, un palton de damă, un fier electric de călcat şi alte obiecte casnice. Cât timp victima se afla încă pe jos, Ruxanda transporta bunurile sustrase la taxiul care aştepta în faţa porţii. Revenindu-şi puţin, Anicuţa Roman a avut puterea să se târască până în antreu, încercând cu ultimele puteri să o oprească pe criminală. A fost neşansa ei, deoarece Ruxanda Menegatos, văzând că Anicuţa Roman încă trăieşte, a luat o toporişcă cu care i-a aplicat mai multe lovituri cu tăişul”, a declarat Marius Mitrof.

După această ispravă, „sadica asasină”, după cum o numeau ziarele, s-a urcat în maşină „senină, neconturbată, ba chiar bine dispusă ca şi când ar fi săvârşit cine ştie ce faptă bună”.

Realizând mai târziu gravitatea faptelor sale, Ruxanda Menegatos a început să împrăştie lucrurile furate pe la cunoştinţele sale din oraş, încredinţându-le spre păstrare. Fiind refuzată de către acestea, abia după numeroase rugăminţi, minţind că obiectele îi aparţin unei rude ale sale, a reuşit să convingă o femeie care locuia în strada Mazepa, pe deal, stradă astăzi dispărută.

Criminala s-a făcut nevăzută

În puţinul timp petrecut după toate acestea, Anicuţa Roman a decedat la spital în urma multiplelor răni şi fracturi de la cap. Fusese internată în stare gravă la spitalul „Trancu-Iaşi” din Galaţi şi cu toate eforturile medicilor, pe 19 iunie, în jurul orei 23.00 a decedat. În afară de loviturile de toporişcă, victimei i s-au aplicat 12 lovituri de ciocan după cum au constatat medicii.

„Ruxanda Menegatos avea deja un avans de 48 de ore în faţa anchetatorilor. Era de negăsit. Cu un trecut dubios, certat cu morala, fiind pe vremuri femeie de moravuri uşoare, din cercetările întreprinse de către anchetatori, a reieşit că mobilul crimei a fost jaful dublat de răzbunare. Cauza duşmăniei dintre criminală şi victimă nu era însă cunoscută”, a explicat Marius Mitrof, consilier în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Galaţi.

Puternice echipe de poliţişti au fost mobilizate pentru a o găsi pe Ruxanda Menegatos. Zvonurile care circulau prin Galaţi se refereau la faptul că aceasta se afla ascunsă la Brăila. Au fost audiate mai multe persoane care au dat o serie de amănunte noi menite să ducă la arestarea „femeii-bandit, fapt aşteptat cu nerăbdare de întreaga opinie publică gălăţeană”.

Ruxanda Menegatos nu se afla, însă, la Brăila. A fost prinsă mult mai departe, la Corabia, pe 29 iunie 1947, de către poliţia din acea zonă. Adusă la Galaţi şi anchetată, în dimineaţa zilei de 13 iulie 1947, prim-procurorul Măcrineanu i-a luat un ultim interogatoriu, deschizând împotriva Ruxandei Menegatos o acţiune publică pentru crima de tâlhărie cu omor, trimiţând dosarul împreună cu inculpata Cabinetului II Instrucţie.

Consilierul Ştefan Lazaru, după ce i-a luat criminalei un interogatoriu de două ore, i-a emis mandat de arestare care a fost confirmat de Tribunal, iar Ruxanda Menegatos a fost trimisă în spatele gratiilor.
          

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite