Copiii sinistraţilor din satele inundate în toamnă în judeţul Galaţi sunt îmbrăcaţi de preoţii ortodocşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 200 de copii au fost duşi de preoţi la marile magazine din Galaţi, de unde şi-au ales, fiecare, haine în valoare de câte 250 de lei. Campania va continua până la epuizarea sumei de 70.000 de lei, alocată în acest scop social de către Biserica Ortodoxă

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian,. Arhiepiscopul Dunării de Jos, în perioada 5 – 8 decembrie 2016, pe baza unor programări prealabile, peste 200 de copii, membri ai familiilor sinistrate, au fost incluşi într-un program de întrajutorare care a vizat, în principal, achiziţionarea unor articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte noi pentru anotimpul rece.

„Deşi au trecut aproape două luni de la evenimentele care au produs atât de multe pagube materiele şi suferinţe, totuşi, în casele celor aflaţi în necazuri şi lipsuri încă nu răzbate bucuria firească ce cuprinde orice familie creştină în prag de sărbători”, a precizat biroul de presă al Arhiepiscopiei Dunării de Jos..

Pentru a aduce un licăr de lumină, o rază de speranţă în sufletele acestor semeni ai noştri, Patriarhia Română, la îndemnul Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, a alocat suma de 70.000 lei din  fondul Filantropia, în vederea continuării iniţiativelor de întrajutorare a familiilor sinistrate.

În data de 8 decembrie 2016, peste 90 de elevi din parohiile Pechea şi Cuza Vodă, însoţiţi de preoţi, cadre didactice, părinţi şi voluntari, s-au deplasat la unul din centrele comerciale din municipiul Galaţi şi au primit în dar articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte.

„Implicarea, susţinerea şi ajutorarea familiilor sinistrate din Câmpia Covurluiului vor continua şi în perioada următoare”, a mai precizat Arhiepiscopia.
 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite