Conjuncţia între Lună şi Saturn se va putea vedea de la Observatorul Astronomic de la Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pasionaţii de astronomie sunt aşteptaţi miercuri seara să admire pe cerul de seară, în partea sud-vestică a bolţii cereşti, o frumoasă conjuncţie între Lună şi planeta Saturn. Cu această ocazie, cu ajutorul telescoapelor din dotarea instituţiei, se va putea observa planeta Saturn cu sistemul de inele, dar şi Luna, cu spectaculosul ei relief selenar (munţi şi cratere).

„Conjuncţiile sunt fenomene astronomice vizuale, care se manifestă printr-o apropiere aparentă, strânsă între două sau mai multe corpuri cereşti. În cazul particular al conjuncţiei din seara zilei de 19 iunie, aparent Luna se va găsi în apropierea planetei Saturn, între cele doua corpuri fiind o separaţie minimă de aproximativ 3 grade. Chiar dacă aceste conjuncţii nu au o valoare ştiinţifică deosebită, din punct de vedere educativ şi estetic, sunt fenomene ce nu trebuie ratate”, ne-a declarat muzeograful Ovidiu Tercu, coordonatorul Observatorului Astronomic Galaţi.

Dacă vremea va fi bună şi norii nu vor afecta vizibilitatea în seara de 19 iunie 2013, cei care vor să vadă conjuncţia Lună – Saturn sunt aşteptaţi la Observatorul Astronomic din Galaţi. Accesul publicului se va face începând cu ora 21.30, doar pe la Poarta dinspre punctul Trecere BAC, preţul unui bilet fiind de 3 lei/persoană.

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite