Conflict spontan încheiat cu un foc de armă pe terasa unei pizzerii din Tecuci
0![Foto: arhivă Adevărul](https://cdn.adh.reperio.news/image-e/eb38767e-9a60-4456-b488-2c88f0c87c8a/index.jpeg?p=a%3D1%26co%3D1.05%26w%3D700%26h%3D750%26r%3Dcontain%26f%3Dwebp)
Un tânăr de 28 de ani este anchetat pentru ameninţare şi uz de armă fără drept, în contextul în care a ameninţat un bărbat şi a tras apoi un foc de armă cu un pistol cu proiectile din cauciuc.
Luni, 17 august, la ora 24,00, Poliţia Tecuci a fost sesizată printr-un apel la numărul unic de urgenţă 112 de către un bărbat de 48 ani, din localitate, despre faptul că, în timp ce se afla pe strada Unirii din Tecuci, a intrat în conflict cu mai mulţi bărbaţi aflaţi pe terasa unei pizzerii.
”Unul dintre aceştia a scos un pistol, cu care l-ar fi ameninţat pe reclamant şi după ce acesta s-a urcat în maşină şi a plecat, a tras un foc de armă în plan vertical. Agresorul a fost identificat în persoana unui bărbat de 28 de ani, din Tecuci, poliţiştii constatând că deţine legal un pistol cu proiectile din cauciuc, armă neletală supusă autorizării”, ne-a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.
Pistolul a fost ridicat de poliţişti în vederea continuării cercetărilor, fiind deschis şi un dosar penal pentru ameninţare şi uz de armă fără drept.