Concertul Julio Iglesias de la Galaţi îşi schimbă locaţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Concertul artistului Julio Iglesias de la Galaţi, anunţat iniţial la Stadionul Siderurgistul, se mută la Stadionul Dunărea, locaţie recomandată pentru acustica favorabilă unui concert de acest gen.

Această schimbare le va asigura spectatorilor un sound calitativ, corespunzător cerinţelor tehnice impuse de producătorii show-ului si, în acelaşi timp, va îmbunătăţi vizibilitatea locurilor alocate tuturor categoriilor de bilete.  Organizatorii îi asigură pe cei care au cumpărat deja bilete că vor beneficia de cele mai bune locuri corespunzătoare categoriilor de preţ din noua locaţie.

Datele concertului şi preturile biletelor rămân neschimbate, acestea putând fi achiziţionate în continuare de la Casa de Cultură a Sindicatelor Galaţi, Teatrul Muzical „Nae Leonard”, agenţia de turism Galtour Galaţi şi la infodesk Shopping City Galaţi precum şi online prin www.vreaubilet.ro la preţuri cuprinse între 125 lei şi 225 lei.

Julio Iglesias, cel mai iubit artist latin al tuturor timpurilor va putea fi ascultat şi aplaudat la Galaţi în data de 20 iulie, cu începere de la orele 20.30.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite