Comisarul-fotomodel Mircea Rusu a fost trimis în judecată de procurorii DNA Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţistul tecucean, care a prezentat cândva lenjerie intimă pentru Cătălin Botezatu, este acuzat de abuz în serviciu. Alături de comisarul de poliţie Mircea Rusu vor mai fi judecaţi alţi trei colegi de la Poliţia din Tecuci.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Galaţi au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a comisarului de poliţie Mircea Rusu, şef al Secţiei 6 Poliţie Rurală Tecuci din cadrul Poliţiei Municipiului Tecuci, acuzat de abuz în serviciu, dar şi a şefului Poliţiei Municipiului Tecuci, Florin Balcan, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de omisiune a sesizării. De asemenea, în acelaşi dosar, au fost trimişi în judecată sub control judiciar Claudiu Andrei, agent şef adjunct în cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Tecuci, din cadrul Poliţiei Municipiului Tecuci, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, dar şi a agentului şef Lucian Isabel Dobri care este acuzat de comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

În rechizitoriul întocmit procurorii se arată că în data de 22 ianuarie 2014, inculpatul Mircea Rusu a dispus în mod nelegal subordonaţilor săi, inculpaţii agent şef adjunct Claudiu Andrei şi agent şef Lucian Isabel Dobri, ca, în afara atribuţiilor de serviciu ale acestora, stabilite pentru ziua respectivă, dar utilizând calitatea lor de poliţişti (incluzând uniforma şi insigna de poliţist), să-l însoţească pe un prieten al său, în maşina pusă la dispoziţie de acesta, într-o comună din judeţul Galaţi.

Inculpaţii Claudiu Andrei şi Lucian Isabel Dobriurmau să-i asigure acestuia „protecţia” în rezolvarea unei probleme personale legate de ridicarea de la o bancă, a unei sume importante de bani.

În acelaşi context, inculpatul Balcan Florin, în calitate de şef al  Poliţiei Municipiului Tecuci, luând la cunoştinţă de săvârşirea de către cei trei inculpaţi, subordonaţii săi, a unor fapte prevăzute de legea penală, în legătură cu serviciul în cadrul căruia îşi îndeplinea sarcinile, a omis sesizarea, de îndată, a organelor de urmărire penală.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Galaţi, cu propunere de menţinere a măsurii controlului judiciar faţă de inculpaţii Claudiu Andrei şi Lucian Isabel Dobri.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite