Cât trăiau primii oameni, în urmă cu 50.000 de ani, şi ce boli îi decimau. Ce foloseau strămoşii noştri pentru a-şi calma durerea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urmă cu câteva zeci de mii de ani nu era nevoie de răni grave care să-i ucidă pe primii oameni. Condiţiile de viaţă erau extrem de aspre, iar numărul mare de accidente soldate cu răniri, fracturi şi hemoragii, la care se adăugau insolaţiile, degerăturile şi muşcăturile animalelor veninoase, făceau ca media de viaţă a omului să fie foarte mică.

În vremurile imemoriale primii oameni se preocupau pe lângă asigurarea hranei, a unui adăpost şi de apărarea tribului împotriva pericolelor de tot felul, şi de vindecarea empirică. Erau nevoiţi să facă acest lucru deoarece condiţiile de viaţă erau atât de aspre, încât foarte puţini dintre ei reuşeau să ajungă la 20-25 de ani, scrie Mihaela Opriş în cartea ”Milenarele întâmplări ale plantelor medicinale”, apărută la editura Albatros în 1990.

Strămoşii noştri trăiau atunci în peşteri umede şi reci, iar acest lucru favoriza apariţia unor boli grave, cum ar fi tuberculoza, pneumonia, reumatismul şi artrozele. Doar în cazuri izolate anumiţi indivizi reuşeau să atingă vârsta de 40-50 de ani. Pentru a rezista, oamenii au apelat la tratamentele empirice, reuşind să identifice câteva plante cu ajutorul cărora au reuşit să îşi prelungească viaţa, se menţionează în lucrarea ”Milenarele întâmplări ale plantelor medicinale”.

Din neolitic şi până în Evul Mediu, media de viaţă a omului a fost de 30-35 de ani în Europa, iar în Africa şi la amerindieni de doar 20-25 de ani. Pentru a reuşi să trateze accidentele şi bolile cu care se confruntau în acele vremuri, oamenii au folosit plantele. În urmă cu 50.000 de ani, după numeroase experimentări, oamenii au reuşit să deosebească un număr destul de mare de plante medicinale de restul florei şi să le stabilească proprietăţile, scrie Mihaela Opriş în cartea sa.

Cum se ”anesteziau” oamenii din neolitic

Plantele erau folosite în acele timpuri sub formă de prafuri, inhalaţii, fumigaţii şi fierturi. Oamenii care au trăit în neolitic foloseau de pildă măselariţa ca otravă şi narcotic la pescuit, iar lăptuca era întrebuinţată atât ca aliment, cât şi ca sedativ. Strămoşii noştri au realizat rapid şi proprietăţile macului, care era folosit ca somnifer, dar şi pentru tratarea anumitor boli şi în ritualurile magice, se consemnează în cartea ”Milenarele întâmplări ale plantelor medicinale”.

Cercetările arheologice au scos la iveală faptul că plantele narcotice şi sedative erau folosite pe scară largă în mezolitic şi neolitic. Oamenii şi-au modificat treptat alimentaţia după descoperirea focului, dar dificultăţile pe care le întâmpinau pentru procurarea hranei şi variaţiile climatice, în special în perioada glaciaţiunilor, au condus la înmulţirea traumatismelor şi reumatismelor, dar şi la apariţia cariei dentare, detaliază Mihaela Opriş în lucrarea sa.

În acest context, oamenii au căutat tot soiul de mijloace pentru a-şi calma durerea, pornind de la băuturi alcoolice, care se preparau de mii de ani în toată lumea, şi până la plante sedative şi narcotice. Chiar şi operaţiile efectuate la acea vreme cu mijloace rudimentare erau precedate de ”anestezii” realizate cu ajutorul unor plante narcotice sau băuturi alcoolice, se menţionează în cartea ”Milenarele întâmplări ale plantelor medicinale”.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite