Au fost aleşi viceprimarii şi comisiile de specialitate din cadrul Consiliului Local Galaţi
0Luni, 2 noiembrie, în cadrul şedinţei Consiliului Local, au fost aleşi cei doi viceprimari. Este vorba despre Enache Cristian-Sorin şi Humelnicu Marius.
Consilierii locali au ales luni, 2 noiembrie, cei doi viceprimari ai Galaţiului. Este vorba despre Enache Cristian-Sorin şi Humelnicu Marius. Totodată, au depus jurământul următorii consilieri: Costea Daniela, Florea Dochiţa, Paţilea Diana şi Ciulei Eduard Ionuţ.
Consilierii au decis şi componenţa comisiilor de specialitate, astfel:
Comisia 1 buget-finanţe, administrarea domeniului public şi privat al municipiului: Enache Cristian-Sorin, Costea Daniela, Poalelungi Dumitru, Ciucă Rodica, Onose Valeriu-Laurenţiu, Hărăbor Anamaria şi Susnoschi Luca Flavia;
Comisia 2 de urbanism şi amenajarea teritoriului, lucrări publice, ecologice şi protecţia mediului înconjurător: Ciupercă Silviana, Florea Dochiţa, Bezman Gheorghe, Lupu Vasile, Paţilea Diana, Postică Andrei şi Mihai Anamaria Daniela;
Comisia 3 pentru servicii publice, gospodărie comunală, comerţ şi privatizare: Bogatu Hristache, Andrei Lucian-Valeriu, Gafton Costel, Ciulei Eduard Ionuţ şi Chitaru Cristian;
Comisia 4 pentru activităţi ştiinţifice, învăţământ, sănătate, culte, cultură, tineret, asistenţă socială, sport şi agrement: Bogatu Iorgu Viorel, Vasile Claudiu Ionuţ, Tuluş Arthur-Viorel, Zinica Daniel şi Căstăian Doru-Valentin.
Comisia 5 juridică, de administraţie publică, drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, relaţii cu cetăţenii şi apărarea ordinii publice: Humelnicu Marius, Potîrniche Gheorghe şi Bencze Marta Iozefina.
Vă mai recomandăm să citiţi şi:
Alegeri în vremea pandemiei. Orban: Vom duce o campanie care se va desfăşura de la om la om