Altarului Mănăstirii Adam, resfinţit. Era locul preferat de închinare al Reginei Maria, iar comuniştii au făcut acolo, în bajocură, CAP „Tractorul Roşu”

Atestarea documentară a mănăstirii Adam este la 1658, însă înainte de aceasta a mai existat acolo o zidire ortodoxă, despre care se crede că este din vremea lui Ştefan Cel Mare. Aşezarea monahală adăposteşte una dintre cele mai cunoscute icoane făcătoare de minuni din România, cunoscută în popor sub numele de „Sfânta de la Adam”.

În ziua de 27 iunie 2017, după oficierea Sfintei Liturghii la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Adam, judeţul Galaţi, Înaltpresfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de slujitori a săvârşit slujba de resfinţire a altarului biserici acestei mănăstiri.

La slujbă au participat preoţii din cadrul protoieriei Târgu Bujor, întruniţi în conferinţa semestrială, numeroşi credincioşi, doamnele preotese şi foarte mulţi copii. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost oferite de către preoţii şi credincioşii prezenţi de la parohiile din zona Târgu Bujor şi maicile de la această mănăstire.

După Sfânta Liturghie a urmat slujba de resfinţire a altarului bisericii, a catapetesmei şi a picturii. După tradiţie, cei prezenţi au putut trece prin Sfântul Altar pentru a se închina, pentru a săruta Sfânta Evanghelie şi pentru a primi arhiereasca binecuvântare a ierarhului locului.

De la biserică s-a plecat în procesiune către cimitirul mănăstirii, unde a fost săvârşită slujba de pomenire pentru binefăcătorii sfântului aşezământ: egumeni, monahi şi ostenitori. De asemenea, la altarul de vară din incinta mănăstirii, Chiriarhul Dunării de Jos a dat citire Documentului de sfinţire şi a rostit rugăciuni de mulţumire pentru binefacerile lui Dumnezeu revărsate asupra credincioşilor şi preoţimii din această parte a eparhiei. La final, a fost vernisată o expoziţie de icoane vechi, din patrimoniul parohiilor din cadrul protoieriei Târgu Bujor.

Povestea măreaţă şi crudă a Mănăstirii Adam

Întemeiată în codrii seculari ai Ghenghii, mănăstirea Adam a fost zidită prin dărnicia căpitanului Vasile Adam (mai apoi monahul Varnava), cu ajutorul fraţilor săi Costache Dabija şi Movilă, în anul 1658, pe urmele altor zidiri sfinte care, în zonă, coboară în timpul Sfântului Voievod Ştefan cel Mare. De la ctitor, mănăstirea cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” şi „Izvorul Tămăduirii” este cunoscută cu numele Adam.

„De la începuturile vieţii monahale aici este vestită lucrarea sfinţitoare şi izbăvitoare de secetă sufletească, dar şi materială, a Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului: „Sfânta de la Adam”, giuvaerul nepreţuit al celei de a patra mănăstiri, ca importanţă, în timp, în toată Moldova”, ne-a transmis preotul Rareş Bucur de la Arhiepiscopia Dunării de Jos.

A fost ctitorită ca mănăstire de călugări, pentru ca în secolul al XIX-lea să devină mănăstire de maici, ajungând la un moment dat să adăpostească peste 300 de suflete. În 1960, data desfiinţării abuzive prin efectul Decretului 410 al regimului ateo-comunist, în sfânta mănăstire erau 250 de maici şi surori, care au fost somate să părăsească în 24 de ore aşezarea monahală, iar cele care încă nu plecaseră la expirarea ultimatumului au fost scoase cu forţa..

„O succintă apreciere asupra rolului acestei sfintei mănăstiri de-a lungul timpului ne arată mai întâi fidelitatea rugătorilor şi nevoitorilor faţă de dreapta credinţă, seriozitatea şi sinceritatea slujirii liturgice, hărnicia şi inventivitatea rugătoarelor în vestitele ateliere mănăstireşti, fapt ce a contribuit în perioada interbelică la aducerea, pentru întâia oară în România, a maşinilor de cusut germane Singer”, spune preotul Bucur. 

Tot aici, la începutul secolului XIX, mitropolitul Veniamin Costachi a înjghebat o bolniţă pentru cei suferinzi de afecţiuni psihice, aceştia fiind astfel mai aproape de Icoana Maicii Domnului, făcătoare de minuni. 

Casa Regală a României a avut Mănăstirea de la Adam printre locurile preferate de rugăciune, iar Regina Maria a fost de foarte multe ori prezentă, în pelerinaj, aici. 

Vechiul lăcaş din secolul XVII a fost identificat, prin săpături arheologice, în partea de răsărit a actualei biserici, zidită în anul 1813 şi pictată, în stil realist, în 1868. Se cunosc mai multe etape de restaurare şi de consolidare, dintre care amintim mai ales pe cele din secolul XX. Urmare a cutremurului din 1940, în 1946 s-au executat lucrările de reparaţii, fiind resfinţită de Episcopul martir Grigorie Leu al Huşilor, iar în 1957 au continuat restaurările, cu binecuvântarea Episcopului Teofil al Romanului şi Huşilor.

În 1957 mănăstirea a fost resfinţită, urmare a unor lucrări la interior şi exterior, prin implicarea stareţei Valentina Cosma, din datele existente neputându-se confirma prezenţa Episcopului Sfânt Chesarie al Dunării de Jos la eveniment, urmare a înăspririi atitudinii antireligioase a regimului.

După dureroasa suferinţă a Bisericii şi a neamului, prin desfiinţarea multor mănăstiri, între care şi cea de la Adam, începe o inimaginabilă deposedare a sfântului lăcaş de odoarele sfinte şi preţioase, de valori incomensurabile, dar mai ales de „albinele” harnice şi vrednice, cele 250 de maici, în anul trist 1960.

Spaţiile mănăstireşti devin C.A.P.-ul „Steagul Roşu”, însă biserca este salvată ca lăcaş parohial şi încredinţată preotului Vasile M. Balaban. După devastatorul cutremur din 1977 continuă eforturile de consolidare şi restaurare a picturii, sub păstorirea vrednicilor de pomenire Episcopul Chesarie şi Arhiepiscopul Antim ai Dunării de Jos. Atât eparhia, cât şi Sfânta Patriarhie, la intervenţia repetată a pr. Vasile Balaban au oferit fonduri substanţiale, prin mijlocirea Episcopului-Vicar Patriarhal Antonie Ploieşteanul, fără de care biserica n-ar mai fi existat.

În 1990, Arhiepiscopul Antim Nica şi Arhiereul-Vicar Casian au întreprins demersurile legale bisericeşti pentru reînfiinţarea mănăstirii de la Adam, confruntându-se cu nenumărate greutăţi, învinse de Dumnezeu prin rugăciunile şi lucrarea slujitorilor şi a credincioşilor. Astfel, a fost reaşezată în casa ei Sfânta Icoană făcătoare de minuni, refugiată în perioada comunistă la mănăstirea Celic Dere, s-au construit primele chilii pentru călugări, iar în anul 2001 mănăstirea a redevenit de maici.

Prin iniţiativa Arhiepiscopului Dunării de Jos, ajutat de la început de pr. Cezar Gagiu, continuatorul slujirii devotate, demne şi harnice a pr. Balaban, s-au întreprins lucrări de mare anvergură: rezidirea temeliilor, consolidarea zidurilor la interior şi la exterior, restaurarea picturii şi a valoroasei catapetesme, refacerea mobilierului în stil tradiţional moldovenesc, rezidirea cetăţii mănăstireşti, rezidirea clopotniţei, reînfiinţarea atelierului de artă populară tradiţională, în special pentru tineri şi copii, dar mai ales s-a reluat pelerinajul istoric al Sfintei Icoane făcătoare de minuni, anual, în Eparhie, între 1-13 august.

Fondurile au fost realizate din daniile credincioşilor, ale Centrului eparhial, ale autorităţilor locale şi centrale de Stat şi ale altor milostivi donatori.